Antena 3 CNN Politică PDL boicotează Antena 3: Membrii partidului nu vor mai participa la emisiunile postului

PDL boicotează Antena 3: Membrii partidului nu vor mai participa la emisiunile postului

PDL boicotează Antena 3: Membrii partidului nu vor mai participa la emisiunile postului
Sursa foto: Foto: Intact Images
11 Iul 2011   •   13:15

Liderii PDL au decis să boicoteze Antena 3. Reprezentanţii PDL nu vor mai participa la emisiunile postului nostru de televiziune. Decizia a fost luată în Biroul Permanent Naţional al partidului.

Mai mult decât atât, Partidul Democrat Liberal a declarat că va formula plângeri către CNA şi va iniţia acţiuni în justiţie, considerând că imaginea ministrului Educaţiei Daniel Funeriu ar fi fost lezată prin uz de informaţii false, transmise prin intermediul trustului Intact.

Reprezentanţii formaţiunii au mai explicat că PDL nu doreşte întoarcerea înainte de 1989 sau „pe vremea lui Adrian Năstase”, când presa nu avea voie să critice partidul de la guvernare.

 


Decizia PDL de a boicota postul Antena3 este boicotată la rândul ei de către parlamentarii democrat-liberali. Senatorul Orest Onofrei nu este de acord cu decizia Biroului Permanent Naţional, iar deputatul Daniel Oajdea susţine că va veni în platourile emisiunilor postului nostru, atunci când va fi invitat.

 


Conform datelor furnizate de un telespectator al Antenei 3, Funeriu nu ar fi reuşit să treacă de proba scrisă a examenului de bacalaureat, dar ar fi primit o a doua şansă la examenul oral.

Ministrul a refuzat să intre în direct la emisiunea "La Ordinea Zilei“ pentru a explica situaţia, dar a declarat unui reporter Antena 3 care l-a sunat că a luat exemenul din prima.

×
Subiecte în articol: pdl Antena 3 boicot Daniel Funeriu
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close