Antena 3 CNN Politică PDL începe să se distanţeze de ministrul Ridzi

PDL începe să se distanţeze de ministrul Ridzi

PDL începe să se distanţeze de ministrul Ridzi
Sursa foto: cristi preda
01 Iul 2009   •   03:44

După ce membrii marcanţi ai PDL i-au luat apărarea necondiţionati ministrului Monica Iacob-Ridzi în scandalul în care este implicată aceasta, unii lideri au început să nuanţeze ieşirile în public.
Astfel, mai noii membri veniţi din rândurile societăţii civile, Monica Macovei şi Cristian Preda, au criticat voalat implicarea lui Ridzi în scandalul ?2 mai? şi chiar au propus demiterea ministrului. "Politicienii din toate partidele, pentru a-şi proteja membrii ce au probleme cu justiţia, se referă la prezumţia de nevinovăţie. Prezumţia de nevinovăţie trebuie respectată de organele de anchetă şi de cele judiciare, dar asta nu înseană că un şef de partid trebuie să ţină în funcţie o persoană", a declarat Monica Macovei, în cadrul unei emisiuni, arată Cotidianul.
În acelaşi timp, fostul consilier prezidenţial Cristian Preda declara că ?dacă aş fi fost ministrul Tineretului în acest moment nu aş fi dat nici un leu pentru un spectacol pe criza asta... Nu voi înceta să cred că dacă o persoană este într-o situaţie de acest tip, a făcut un contract ilegal, avea căi alternative pe care nu le-a exploatat niciodată, nu voi înceta să cred că această persoană trebuie pedepsită. Nu o să mă transform însă într-un vânător al ministrului Ridzi. Eu nu aş fi făcut într-un asemenea moment, pe criza asta, contracte pentru spectacole de acest gen?, a declarat Preda, care s-a arătat dezamăgit de faptul că nu a fost consultat de partid pe acest subiect.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close