Antena 3 CNN Politică Pe final de mandat, Băsescu a graţiat o femeie cu 7 copii minori

Pe final de mandat, Băsescu a graţiat o femeie cu 7 copii minori

Pe final de mandat, Băsescu a graţiat o femeie cu 7 copii minori
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    01 Oct 2014   •   18:47

Pe final de mandat, preşedintele a făcut o graţiere electorală, a treia din acest an, chiar înaintea campaniei prezidenţiale. 

 
În contul Elenei Udrea, probabil, pe care o susţine necondiţionat în ultimul timp. 
 
Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul de graţiere al unei femei cu şapte copii minori, condamnată la trei ani de închisoare pentru că a furat un telefon mobil dintr-o locuinţă.
 
"Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Crina Tănasă este mamă a şapte copii cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani şi suferă de afecţiuni psihice", se arată într-un comunicat al Administraţiei prezindenţiale.
 
Informaţia a fost prezentată miercuri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close