Antena 3 CNN Politică Pensia anticipată nu va putea fi cumulată cu salariul, a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu

Pensia anticipată nu va putea fi cumulată cu salariul, a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu

Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor, a anunţat, luni, ce decizie a luat Guvernul în privinţa cumulului pensie anticipată cu salariul. 

Pensia anticipată nu va putea fi cumulată cu salariul, a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu
de Mia Lungu    |    30 Aug 2021   •   17:25

”Noi nu am fost de acord cu această propunere și am scos din OUG această prevedere. Nu se poate cumula pensia anticipată cu salariul. Impactul bugetar ar fi extraordinar de mare, foarte mare, din acest motiv nu am fost de acord.”, a anunţat ministrul Dan Vîlceanu la conferinţa de presă de la finalul şedinţei de Guvern.

”Pentru pensia la limită de vârstă poți lucra, dar pentru pensia anticipată sau parțial anticipată nu poți lucra. Impactează foarte grav.

Nu se poate cumula nici dacă lucrează în privat.

Când soliciți pensionarea anticipată înseamnă că sunt anumite cauze care te împiedică să lucrezi. Nu am putut să fim de acord cu așa ceva. Dacă în Parlament sau Ministerul Muncii vine cu o altă explicație și putem să o adoptăm, atunci vom discuta la acel moment”, a mai precizat acesta.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close