Antena 3 CNN Politică Pensiile speciale ale primarilor nu au fost eliminate. Barna: „PNL s-a abținut la vot în Comisie”

Pensiile speciale ale primarilor nu au fost eliminate. Barna: „PNL s-a abținut la vot în Comisie”

Pensiile speciale ale primarilor nu vor fi eliminate. Dan Barna, copreședintele USR PLUS, a declarat că doar parlamentarii USR PLUS au votat pentru eliminarea lor, în timp ce PNL și PSD s-au abținut de la vot.

Pensiile speciale ale primarilor nu au fost eliminate. Barna: „PNL s-a abținut la vot în Comisie”
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    03 Iun 2021   •   23:28

Eliminarea pensiilor speciale pentru primari a fost votată joi în Comisia pentru drepturile omului, dar propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi și a fost respinsă.

„Astăzi am văzut în Parlament că din păcate, în Comisia de drepturile omului, o comisie în care a fost la vot inițiativa pentru eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, doar USR PLUS și încă doi parlamentari de la partide mai mici din opoziție au susținut această inițiativă.

Restul, marea clasă politică, s-a abținut. Adică și PNL, și PSD au fost solidari în vot de abținere, astfel încât iată, propunerea nu a întrunit numărul de voturi și a fost respinsă”, a declarat Dan Barna la Digi24.

Copreședintele USR PLUS a precizat că va pune această propunere pe agenda discuțiilor din coaliție.

„E un subiect în coaliție, da, în coaliție toată lumea susține eliminarea pensiilor speciale, dar iată, când am văzut că vine și proba votului, USR PLUS rămâne singur. Eu doar constat. Vom avea o discuție în coaliție.

Nu discut punctele de vedere ale coaliției la televizor, dar este un fapt obiectiv: în Comisia de drepturile omului, astăzi, legea privind eliminarea pensiilor speciale ale primarilor a fost votată pentru doar de USR și alți doi parlamentari”, a mai spus Barna.

×
Subiecte în articol: pensii speciale Dan Barna
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close