Antena 3 CNN Politică Planul ministrului Sănătăţii de a motiva personalul medical să rămână în ţară

Planul ministrului Sănătăţii de a motiva personalul medical să rămână în ţară

Planul ministrului Sănătăţii de a motiva personalul medical să rămână în ţară
Sursa foto: Foto: INTACT Images
12 Ian 2013   •   17:39

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că, pentru ca personalul medical să fie motivat să rămână în ţară, trebuie să se facă modificări legislative prin care să existe un "statut de plată după performanţă", după criterii obiective şi transparente, a celor care lucrează în sistem.
   
Ministrul Eugen Nicolăescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că, în prezent, resursa umană din sistemul sanitar constituie o mare problemă şi vrea să reia ideea din primul său mandat în fruntea ministerului, de plată a personalului medical după performanţă, dat fiind că în ultimii patru ani nu s-a făcut nimic în acest sens, conform Mediafax.
   
"Din păcate, au trecut patru ani în care nu s-a făcut nimic şi trebuie să reluăm acea idee, în sensul de a încerca să facem plata personalului medical după performanţă. În sensul în care să motivăm personalul medical şi în felul acesta să găsim o metodă prin care să stabilizăm personalul şi chiar să-l atragem. Să-l motivăm să rămână în ţară. (...) Că vom face modificări legislative substanţiale, că vom merge poate la acte normative subsecvente - mi-e greu să vă spun astăzi care va fi alternativa. Dar oricum trebuie să ne gândim să scoatem statutul personalului medical din statut bugetar şi să-l ducem într-un statut de plată după performanţă, pe un buget global, astfel încât să existe flexibilitate la nivelul conducerii spitalului, la nivelul conducerilor de secţii, dar pe criterii obiective. Criterii obiective foarte bine stabilite, uşor comensurabile, ca să poată să fie şi stimulative şi aplicate motivant. Pentru că, dacă nu vom face acest lucru, vom cădea într-o altă alternativă probabil, în care să întărim abuzuri sau să se întâmple orice altceva decât ceea ce ne dorim şi sperăm să se întâmple ca urmare a acestor activităţi", a spus Nicolăescu.
   
Nicolăescu a mai spus că el a avut şi are în continuare "reţineri" legate de acordul încheiat de guvernele trecute cu FMI şi Comisia Europeană, care impune "constrângeri suplimentare", însă acesta trebuie respectat.
   
"Chiar dacă eu am avut reţineri şi am reţineri în continuare pe acest acord, ei (cei de la FMI, BM şi CE - n.r.) trebuie respectaţi, trebuie să convenim direcţiile pe care vom merge în continuare şi după ce le convenim, sigur, ele vor fi făcute publice. (...) Am spus că în 2009, când s-a făcut acest acord, am considerat că n-aveam nevoie. Că dacă aveam un Guvern responsabil, acel Guvern ar fi trebuit să-şi facă singur ordine în curte, să nu aibă nevoie de cineva să-i dea la funduleţ cu nuiaua, ca să-şi facă treaba. De asta am spus că am avut reţineri, nu pentru altceva. Şi de acolo, sigur că s-au născut constrângeri suplimentare, pe care, ca o ţară normală şi democratică, ţi le duci mai departe indiferent cine vine şi pleacă de la guvernare. E acord internaţional? Respecţi legea internaţională, indiferent că-ţi place sau nu-ţi place", a arătat Nicolaescu.
   
Nicolăescu a adăugat că el a fost cel care, în mandatul trecut, le-a crescut lefurile celor din sistemul sanitar, chiar dacă "nimeni nu-şi mai aduce aminte" că a dublat salariile medicilor şi asistenţilor şi a triplat salariile rezidenţilor de anul I şi II.
   
El a arătat că, atunci când a plecat din funcţie, un medic rezident avea 1.100 de lei, iar acum are 700, precizând însă că în acest an nu se pot face modificările salariale, ci abia după ce va fi schimbată legea care să permită acest lucru şi se va fundamenta astfel bugetul pe 2014.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close