Antena 3 CNN Politică Planurile Robertei Anastase: Strângere de curea la achiziţii de maşini şi control real asupra Executivului

Planurile Robertei Anastase: Strângere de curea la achiziţii de maşini şi control real asupra Executivului

Planurile Robertei Anastase: Strângere de curea la achiziţii de maşini şi control real asupra Executivului
Sursa foto: Roberta Anastase
21 Ian 2009   •   13:02

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că în acest an vor face economii, prin sistarea achiziţiilor de maşini şi mobilier. În ceea ce priveşte rolul acestei camere legislative, Anastase s-a pronunţat pentru întărirea controlului parlamentar asupra Executivului.
Bugetul Camerei Deputaţilor pe acest an nu va mai cuprinde achiziţii legate de maşini sau mobilier. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a precizat că va fi redus capitolul legat de investiţii, prin oprirea achiziţiilor de maşini sau mobilier.
"Am solicitat ca acest buget să fie legat de criza economică", a spus Anastase, menţionând că proiectul bugetului Camerei Deputaţilor urmează să fie discutat, joi, în şedinţa Biroului Permanent al acestui for legislativ.
Roberta Anastase a mai arătat că vor fi reduse şi fondurile aflate la dispoziţia preşedintelui Camerei, arătând că vor fi păstrate cheltuielile pentru acţiuni umanitare.
Anastase a afirmat că principalul său obiectiv este creşterea încrederii în Parlament, care se poate consolida prin "transparenţă şi eficienţă". "Un al doilea obiectiv este asumarea de către Parlament a funcţiei de autoritate legiuitoare, dar în acelaşi timp şi a celei de control asupra Executivului. Există o serie de mecanisme pe care le avem la dispoziţie (...) şi sper ca ele să fie folosite la maximum astfel încât funcţia de control să fie exercitată în mod eficient", a adăugat ea.
"Obiectivele vizează modificarea regulamentului Parlamentului şi sper ca acest demers să însemne în primul rând o compatibilizare a funcţionării Parlamentului României cu Parlamentul European, un import de bune practici din Parlamentul European, dar în acelaşi timp de transparenţă în tot ceea ce înseamnă cheltuirea banului public", şi-a mai propus Anastase.
Antena3.ro

×
Parteneri
Nouă metodă de înșelătorie în România în numele ministrului Energiei
x close