Antena 3 CNN Politică PNL cere Guvernului să retragă întreaga lege privind tăierea salariilor şi pensiilor

PNL cere Guvernului să retragă întreaga lege privind tăierea salariilor şi pensiilor

PNL cere Guvernului să retragă întreaga lege privind tăierea salariilor şi pensiilor
29 Iun 2010   •   01:40

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat luni, la finalul BPC, că liberalii cer Guvernului să retragă întreaga lege cu privire la tăierile de pensii şi salarii, precizând că pentru ei este inacceptabilă şi mişorarea salariilor bugetarilor şi propunerea de majorare a TVA.

"Încăpăţânarea neconstituţionalistului Boc de a considera tăierile de pensii ca fiind o măsură utilă şi constituţională ne-a dus la pierderea unei luni şi jumătate şi în consecinţă, ajungem în situaţia de a fi şi mairău. Cerem Guvernului Boc să retragă întreaga lege cu privire la tăierile de pensii şi salarii, considerăm că e inacceptabilă propunerea de majorare a TVA", a susţinut Mihai Voicu.

El a subliniat că liberalii se vor lupta în continuare pentru a împiedica tăierile de salarii ale bugetarilor, precizând că victoria cu pensiile este doar "una parţială".

"Ne vom lupta în continuare pentru a împiedica inclusiv tăierile de salarii ale bugetarilor. Victoria repurtată cu ocazia împiedicării micşorării pensiilor o considerăm o victorie parţială şi considerăm că în continuare trebuie să ne luptăm pentru a împiedica atât micşorarea salariilor bugetarilor cât şi măsuri economice aberante de genul creşterii TVA. Considerăm că Guvernul Boc este complet decredibilizat în planul de măsuri pe care doreşte să-l adopte şi ar trebui să retragă întregul text legislativ din dezbaterea parlamentară şi să vină cu măsuri economice adevărate", a mai spus Voicu.

El a adăugat că nu doreşte să se refere la "promisiunile de demisie" ale guvernanţilor dacă ajung în situaţia să mărească TVA. "Sindromul celor 5 minute cu care ne-am obişnuit funcţionează şi nu ne aşteptăm ca aceia care au promis că demisionează să se ţină de cuvânt", a mai spus liderul PNL, citat de Mediafax.

Întrebat care sunt modalităţile pentru respingerea măsurilor de austeritate, Voicu a menţionat că, în opinia PNL, "soluţia e ca Guvernul să retragă întregul text legislativ, să gândească un pachet de măsuri adecvate care să nu ducă la protejarea clientelei politice în detrimentul cetăţenilor".

"În cazul în care Guvernul se va încăpăţâna să vină în Parlament cu această modificare, vom încerca să blocăm prin mijloace parlamentare readoptarea acestei legi, în comisii, plen, voturi, Birouri Permanente. Strategia va fi stabilită de grupurile parlamentare după şedinţa Birourilor Permanente reunite de azi (luni - n.r.)", a precizat liberalul.

În privinţa sesizării către Avocatul Poporului pentru atacarea la CC a OUG pentru majorarea TVA, Voicu a menţionat că decizia în acest sens se va lua în comisia juridică a PNL.

"E o chestiune care ţine de comisia noastră juridică. OUG la CC nu se poate contesta, aici există o dificultate, ea va produce efecte imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, vom solicita dezbaterea în Parlament de urgenţă a acestei OUG pentru a produce legea de respingere, sperăm noi. Dacă se publică mâine, poimâine trebuie s-o discutăm în Parlament", a spus Voicu.

Întrebat dacă liberalii susţin convocarea unei sesiuni extraordinare pentru măsurile de austeritate, purtătorul de cuvânt al PNL a răspuns: "Să vedem puţin calendarul".

 

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: guvernul Romaniei lider PNL
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close