Antena 3 CNN Politică PNL vrea ca românii să decidă prin vot încă o funcţie importantă în stat

PNL vrea ca românii să decidă prin vot încă o funcţie importantă în stat

PNL vrea ca românii să decidă prin vot încă o funcţie importantă în stat
Sursa foto: foto: Agerpres
23 Ian 2016   •   22:12

Copreşedintele PNL Vasile Blaga susţine varianta ca Avocatul Poporului să fie ales prin vot de către români şi nu să fie desemnat pe criterii politice, întrucât este singura instituţie care poate opri o ordonanţă de urgenţă a Guvernului în cazul în care există temeri că ar încălca Constituţia, potrivit adevarul.ro.

"Este o funcţie atât de importantă încât nu ar mai trebui desemnat pe criterii politice. Avocatul Poporului este singura instituţie care poate opri imediat o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, indiferent de coloratură, dacă i se pare că încalcă Constituţia. E un punct de vedere personal, dar o să-l discutăm şi în partid. N-am văzut ca în cazuri flagrante domnul Ciorbea să atace ordonanţe de Guvern. Vă amintesc ordonanţa 55. Ce are această ordonanţă cu democraţia? Încalcă flagrant votul alegătorilor. S-au trezit pesediştii cu peste 500 de primari, pe care i-au plătit regeşte, prin fonduri dirijate de la Guvern. Asta înseamnă democraţie?”, a precizat Vasile Blaga. Liderul liberal a afirmat că Avocatul Poporului ar trebui să se manifeste cu adevărat ca un avocat al poporuluui în faţa oricărui guvern şi a oricărei instituţii. "Îl putem alege prin vot direct. În unele democraţii, reprezentanţii nu doar ai puterii politice, ci şi ai altor puteri sunt aleşi de popor. Un exemplu este SUA, acolo alegi primarul, procurorul, şeful Poliţiei. Nu trebuie să descoperim noi apa caldă, e descoperită deja”, a mai spus Vasile Blaga.


×
Subiecte în articol: vasile blaga PNL avocatul poporului
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close