Politicieni, plecaţi în pelerinaj de lux pe banii bisericii

14 Oct 2015   •   22:19

Politica şi religia merg în România mână în mână. La începutul lunii iunie, câțiva politicieni din Bistrița-Năsăud s-au gândit să-şi mai "spele" din păcate într-un concediu "de rugăciune", la Moscova. 

 
Pelerinajul de lux, organizat de Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, s-a desfășurat în aceeași perioadă cu ziua națională a Rusiei.
 
Din grupul de credincincioși au făcut parte mai marii Mitropoliei Clujului, conducerea PSD Bistrița-Năsăud, câțiva primari și doi șefi de instituți. 
 
Credincioșii social-democrați au luat la pas bisericile din Moscova și Sankt Petersburg și au sărbătorit ziua Rusiei, în Piața Roșie din Moscova. 
 
Un reprezentant al Bisericii a postat pe blogul personal momente din concediul petrecut la ruși. 
 
Un primar, care a însoțit soborul ales, s-a lăudat prin comună. Este vorba despre Vasile Codrea, primar în Budeşti, Bistriţa-Năsăud.
 
Edilul spune însă că nu l-a ales Mitropolitul, ci că s-a nimerit în prezența Înalt Preasfinției Sale. "Am fost într-o excursie privată care nu are nimic cu funcţia, cu instituţia", susţine edilul Vasile Codrea.

Cazul a fost prezentat miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Parteneri
x close