Antena 3 CNN Politică Ponta: Am fost şi sunt afectat de ruperea USL. O să fiu fericit când o să refacem Uniunea

Ponta: Am fost şi sunt afectat de ruperea USL. O să fiu fericit când o să refacem Uniunea

Ponta: Am fost şi sunt afectat de ruperea USL. O să fiu fericit când o să refacem Uniunea
de M.T.    |    26 Feb 2014   •   19:28

Premierul Victor Ponta spune că decizia PNL de a ieşi de la guvernare l-a afectat şi că va fi bucuros atunci când Uniunea Social Liberală va fi refăcută.

„Am încercat prin toate declaraţiile mele publice să pun apă peste foc, nu gaz, şi nu intenţionez să interpretez lucruri. Pentru mine aseară reprezintă o lovitură şi personală. Am fost şi sunt afectat, nu am considerat un motiv de bucurie ruperea USL. O să fiu fericit când o să refacem USL”, a spus Ponta, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu fostul premier liberal Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi cu alţi lideri ai PNL, Ponta a spus: „Din discuţia pe care am avut-o cu domnul Tăriceanu şi cu alţi lideri liberali, eu pot să vă spun doar atât: le-am reconfirmat încă o dată, dacă mai era necesar, totala deschidere a mea ca prim-ministru, în primul rând, şi ca lider, sigur, al PSD pentru refacerea USL, a guvernării în formula în care am candidat şi am pornit la drum, ceea ce implică din partea mea, evident, păstrarea tuturor obligaţiilor pe care PSD şi restul partidelor ni le-am asumat până acum, adică acelaşi tratament între noi ca partide, candidatul comun la prezidenţiale. Astea sunt nişte lucruri pe care le-am spus şi pe care le consider şi astăzi şi în perioada următoare valabile”.

„Viitorul guvern îşi va asuma în totalitate programul de guvernare al USL, nu va face modificări importante de structură, tocmai în ideea pe care nu o ascund, în ideea ca, la un moment dat, mai repede sau mai târziu, miniştrii liberali, practic, se vor întoarce”, a mai precizat premierul.

Victor Ponta a evitat să spună dacă UDMR va avea ministere şi vicepremier.

„Nu pot să anticipez rezultatul discuţiilor. Repet, dacă vă uitaţi la acordul pe care, împreună cu domnul Antonescu, l-am semnat în numele USL, veţi vedea că discuţiile, sigur, cuprind şi reprezentarea în Guvern, dar mai ales nişte proiecte comune şi nişte principii pe care le-am asumat împreună şi de care nu îmi trece prin cap să mă dezic”, a explicat Ponta.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta USL 100 de minute
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close