Antena 3 CNN Politică Ponta: Dacă Băsescu desfiinţează judeţele, USL o să le facă la loc

Ponta: Dacă Băsescu desfiinţează judeţele, USL o să le facă la loc

Ponta: Dacă Băsescu desfiinţează judeţele, USL o să le facă la loc
Sursa foto: Foto: Intact Images
19 Iun 2011   •   18:21

În cazul în care preşedintele Traian Băsescu îşi va duce planul până la capăt şi va desfiinţa judeţele, USL le va „face la loc” după ce va veni la putere, a declarat duminică liderul PSD, Victor Ponta, citat de Mediafax.

"Noi, peste tot, în toate judeţele, sperăm ca în 17 iulie să avem referendum şi să decidă oamenii dacă vor să desfiinţeze Bistriţa-Năsăud sau alte judeţe. Din punctul meu de vedere, asta ne mai lipsea, că în rest le-am rezolvat pe toate. Locuri de muncă nu, criză, toate cele. Ştiţi cum se spune, chelului ce-i mai lipsea? Acum să mai desfiinţeze şi judeţele. Sunt o mulţime de probleme pe care oamenii le au şi sper ca pe 17 iulie să vină şi să voteze la referendum, să fie clar pentru toată lumea că judeţele trebuie să rămână", a declarat Ponta.

Potrivit lui Ponta, Legea referendumului prevede că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială fără consultarea populaţiei, iar cei de la putere nu respectă legea.

"E ciudat că tocmai cei care sunt la putere nu respectă legea. Noi, ceilalţi, vrem să o respectăm. E prevăzut în Legea referendumului că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială, nici măcar comune, cu atât mai mult judeţe, dacă nu se face referendum. Noi îl facem şi sunt convins că semnalul pe care o să-l dea oamenii o să fie foarte clar. Nu o să cedem decât dacă cedează şi ei la desfiinţarea judeţelor", a spus preşedintele PSD.

În cazul în care unii preşedinţi de consilii judeţene membri PDL se vor opune organizării referedumului, Ponta a spus că aceştia se vor face de râs "cu totul".

"Puterea are ocazia să se facă de râs cu totul. Mă gândeam la preşedintele CJ din Bistriţa-Năsăud (Liviu Rusu, PDL - n.r.). Dânsul o vrea să i se desfiinţeze judeţul al cărui preşedinte e? De ce-a mai candidat dacă vrea să i se desfiinţeze judeţul. De fapt, ei nu vor să desfiinţeze judeţele, dar le e frică de Băsescu să nu le facă dosare, să nu îi aresteze, să nu le facă cine ştie ce. E o ocazie să se facă de râs. Aş vrea să-l văd pe Liviu Rusu că vrea să i se desfiinţeze judeţul la care e el preşedinte şi satul, comuna, celelalte", a precizat Victor Ponta.

Preşedintele PSD a participat, duminică, la deschiderea noului sezon de la Băile Figa, o staţiune aflată în administrarea Primăriei Beclean.

 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta judete USL
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close