Antena 3 CNN Politică Ponta: Dacă PDL va fuziona cu PP-DD, nu va constitui o surpriză pentru nimeni

Ponta: Dacă PDL va fuziona cu PP-DD, nu va constitui o surpriză pentru nimeni

Ponta: Dacă PDL va fuziona cu PP-DD, nu va constitui o surpriză pentru nimeni
Sursa foto: Foto: Mediafax
29 Sep 2012   •   19:05

Dacă democrat-liberalii vor fuziona cu PP-DD, partid condus de Dan Diaconescu, probabil că nu va constitui o surpriză pentru nimeni, a declarat, sâmbătă, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, preşedintele PSD.
   
Acesta spune că a luat foarte în serios declaraţia preşedintelui PDL, Vasile Blaga, care a spus că PDL urmează să guverneze cu PP-DD.
   
'Şi probabil că aici e o anumită tactică în tandem. E dreptul lor, fiind camarazi şi tovarăşi politic. Dl. Blaga creşte în sondaje, dl Diaconescu creşte, toată lumea creşte în sondaje din partea lor. Însă, dincolo de asta, sunt absolut convins că, din punctul meu de vedere, electoral USL are şi va avea majoritatea absolută în viitorul parlament şi eventual dacă vor fuziona PDL cu PP-DD probabil că nu va fi o surpriză pentru nimeni', a declarat premierul Victor Ponta la Bruxelles, unde a fost prezent la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni.
   
Acesta a precizat că, în privinţa situaţiei de la Oltchim, trebuie un singur lucru  - seriozitate şi responsabilitate.
   
'De aceea, eu spun că luni avem rezultatul final şi că, în funcţie de rezultatul final, dacă avem un cumpărător, sigur banii vor fi încasaţi imediat, banii vor fi împrumutaţi către Oltchim şi sunt încasaţi pentru plata salariilor. Dacă nu avem un cumpărător luni, atunci MEC numeşte un administrator special şi pornim pe acea strategie de repornire a combinatului şi de pregătire din nou pentru procedura de privatizare. Tot restul este doar senzaţional', a precizat şeful Executivului.
   
Victor Ponta a reafirmat că luni se poate semna contractul de privatizare a combinatului Oltchim dacă cele 45 de milioane de euro se virează în contul Ministerului Economiei. În caz contrar, acest contract nu se va mai semna şi implicit se va lua act în mod oficial de faptul că s-a finalizat procedura de privatizare.

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close