Ponta, după clasarea în cazul Niţu: „A fost înlăturat din funcţie printr-un dosar politic”

02 Mai 2018   •   18:12
Ponta, după clasarea în cazul Niţu: „A fost înlăturat din funcţie printr-un dosar politic”

Fostul premier Victor Ponta susţine că Tiberiu Niţu a fost înlăturat din funcţia de procuror general "printr-un dosar 100% politic", care ''nu avea absolut niciun element prevăzut de legea penală''.

Reacţia acestuia vine după ce procurorii DNA au dispus clasarea faţă de faptele pentru care a fost cercetat Tiberiu Niţu în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină.

"Tiberiu Niţu a fost înlăturat din funcţia de procuror general printr-un dosar 100% politic, care nu avea absolut niciun element prevăzut de legea penală! Întrebările oricărui om de bun simţ sunt foarte simple: cum a fost posibil aşa ceva? Răspunde cineva pentru acest lucru? S-a schimbat ceva în lege şi în sistemul care a produs acest abuz? Au fost sancţionaţi exemplar vinovaţii? Cum este reabilitat Tiberiu Niţu şi cine îi dă înapoi aceşti ani pierduţi? Suntem siguri că nu se întâmplă în continuare asemenea abuzuri? În loc să ne răspundă la aceste întrebări cei care au acum puterea se bat cu 'Statul Paralel' şi mută ambasade prin lume! Ce ticăloşi!", a reacţionat Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

Procurorii DNA au dispus clasarea faţă de Tiberiu Niţu, la data faptelor procuror general al României, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în dosarul privind accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Parteneri
x close