Ponta: Sută la sută în ianuarie avem FMI-ul la București, cu tăieri de cheltuieli și oameni dați afară

de Adrian Iclozan    |    08 Oct 2020   •   23:00
Ponta: Sută la sută în ianuarie avem FMI-ul la București, cu tăieri de cheltuieli și oameni dați afară Antena 3

Fostul premier Victor Ponta a avertizat asupra crizei economice iminente care va afecta România în lunile următoare.

Prezent în emisiunea lui Radu Tudor, Punctul de întâlnire, Ponta, a cărui formațiune a decis, joi, fuziunea cu ALDE, a estimat că situația va fi mai rea decât în urmă cu 10 ani.

"Avem criză economică și se pare că va fi mai rea decât în 2010. Și din tot ce am înțeles, de la premierul Orban, de la ministrul Cîțu, soluțiile vor fi tot cele din 2010: ne împrumutăm, și dăm afară oameni. Sută la sută în ianuarie avem FMI-ul aici, cu aceeași rețetă - măriți TVA, tăiați salarii și pensii", a spus el.

Ponta a explicat și rațiunea fuziunii cu ALDE, din prespectiva experienței celor două formațiuni la alegerile locale.

"Lecția pentru mine și pentru Călin Popescu Tăriceanu este că, dacă nu ne unim, vom rămâne la mâna lui Barna, Cioloș, Fritz pentru mulți ani de acum înainte (...) Sunt convins că, în această nouă formulă, PRO România se va bate cu USR pentru locul 3", a spus fostul premier, cu referire la apropiatul scrutin parlamentar.

x close