Ponta: Juncker va anunţa miercuri comisarii şi portofoliile. Audierea în Parlament va avea loc săptămâna următoare

de A.M.P    |    07 Sep 2014   •   22:10
Ponta: Juncker va anunţa miercuri comisarii şi portofoliile. Audierea în Parlament va avea loc săptămâna următoare

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la "Punctul de întâlnire", de la Antena 3, că audierea candidatului României pentru funcţia de comisar în Parlament va avea loc săptămâna cealaltă, după ce preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va anunţa, miercuri, comisarii şi portofoliile.
   
Întrebat când va avea loc audierea candidatului pentru funcţia de comisar în Parlamentul României, Victor Ponta a precizat că Jean-Claude Juncker va face publică, miercuri, lista comisarilor şi portofoliile.

"Eu am tot încercat să explic, dar nu aveam cui că nu era nimeni cu creierul la el, pe la PDL, PNL să le spun: dom'le, vreţi să audiaţi un candidat dar nu ştiţi pentru ce portofoliu", a spus Ponta, adăugând că imediat după anunţul lui Juncker "săptămâna cealaltă, probabil luni, marţi, oricând va fi audiat în comisia de specialitate".
   
Premierul a spus că persoana propusă nu putea fi audiată în Parlament, întrucât Juncker putea să o respingă, joi, pe Corina Creţu, la interviu.
   
Referitor la portofoliu, Ponta a precizat că ştia 100% ce a primit România, dar acum este rezervat până miercuri.
   
"Ştiam 100% pentru că am vorbit cu domnul Juncker şi Jean-Claude Juncker e un om foarte serios. Deci ştiam 100% ce portofoliu va avea în urmă cu...vinerea trecută. De sâmbătă de când domnul Băsescu, domnul Blaga, domnul Iohannis şi toată propaganda media a domnului Băsescu a început acel atac împotriva candidatului nostru, daţi-mi voie să fiu rezevat până miercuri", a afirmat Ponta.
   
Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a trimis vineri lista comisarilor desemnaţi, fără menţionarea portofoliilor, premierului italian Matteo Renzi, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, iar din partea României este nominalizată Corina Creţu.
 

x close