Antena 3 CNN Politică Ponta: Nu am pe nimeni în vizor pentru a fi remaniat. Cel mai clar şi-a îndeplinit criteriile Fenechiu

Ponta: Nu am pe nimeni în vizor pentru a fi remaniat. Cel mai clar şi-a îndeplinit criteriile Fenechiu

Ponta: Nu am pe nimeni în vizor pentru a fi remaniat. Cel mai clar şi-a îndeplinit criteriile Fenechiu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    14 Aug 2013   •   07:22
Premierul Victor Ponta a spus, marţi seară, că nu are nemulţumiri majore în ceea ce priveşte activitatea vreunui ministru, astfel încât să-l remanieze şi a precizat că cel care şi-a îndeplinit "cel mai clar" toate criteriile de performanţă este Relu Fenechiu, dar "ridicol", a plecat din Guvern.
 
Întrebat dacă are în vedere o remaniere guvernamentală, şeful Executivului a spus că a avut nemulţumiri faţă de activitatea unor minişti, dar acestea au fost punctuale şi s-au rezolvat, aşa încât nu are în vedere o remaniere. 
 
"Nu. Măcar ca să vreau să-l remaniez, nu. Nemulţumiri faţă de toţi miniştrii am, pe lucruri punctuale pe care le discut cu ei, îi chem, vin la mine, mă duc eu la ministere, dar ăsta e un lucru normal când lucrezi într-o echipă. Ridicol sau aşa e soarta, cel care şi-a îndeplinit cel mai clar criteriile (de performanţă - n.r.) pe care le avea era Relu Fenechiu şi a plecat", a spus Ponta la RTV, potrivit Mediafax.
 
Premierul a mai precizat că nu are pe nimeni "în vizor" pentru a fi remaniat, dar a subliniat că la sfârşitul lunii august partidele din USL vor avea mai multe întâlniri în care se va analiza activitatea miniştrilor, în cazul cărora se va reconfirma sau nu sprijinul politic şi parlamentar pentru aceştia.  



 
 

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close