Antena 3 CNN Politică Ponta: Nu ştiam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu, eu nu m-am întâlnit niciodată fără să îl anunţ

Ponta: Nu ştiam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu, eu nu m-am întâlnit niciodată fără să îl anunţ

Ponta: Nu ştiam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu, eu nu m-am întâlnit niciodată fără să îl anunţ
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    21 Feb 2014   •   14:07
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, că el nu ştia că şeful PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit, la sfârşitul anului trecut, cu preşedintele Traian Băsescu şi a apreciat că este bine să existe consultări pe teme de politică externă, dar că era "şi mai bine" dacă Antonescu se consulta cu Guvernul.
 
"Nu, nu am fost informat că Antonescu a discutat cu Băsescu înainte de vizita la Chişinău, dar cred că este un lucru bun, faptul că ne consultăm. Sigur, putea să se consulte cu Guvernul, că era şi mai bine, dar fiecare se consultă cu cine crede de cuviinţă", a spus Ponta, la Chişinău, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu omologul său moldovean, Iurie Leancă.
 
El a arătat că, personal, nu s-a întâlnit niciodată cu Băsescu fără să îl informeze pe Antonescu.
 
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, că a avut la finele anului trecut două întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi că temele discutate au fost de politică externă şi de securitate naţională.
 
"Cu domnul Băsescu, în afara prilejurilor de învestiri, m-am mai întâlnit de două ori, în chestiuni de politică externă. M-am întâlnit de două ori: când mergeam în Republica Moldova, am spus că asemenea chestiuni trebuie discutate, pe chestiuni de politică externă. Am discutat şi pe o chestiune de securitate naţională", a spus preşedintele PNL.
 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Crin Antonescu
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close