Candidatul Partidului Naţional Liberal la alegerile prezidenţiale, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu, a declarat, luni, preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu.
„Aş dori să transmit tuturor celor care votează PNL - înţelegem importanţa momentului nu numai pentru partid, pentru coaliţie, ci şi pentru ţară, să îi asigurăm de seriozitatea noastră în acest demers şi de combativitatea pe care o vom demonstra în campania prezidenţială care se apropie”, a afirmat el, potrivit Agerpres.
Predoiu a transmis un mesaj de colaborare către toţi partenerii de coaliţie.
Cătălin Predoiu: „Fiecare campanie electorală costă, sunt cheltuieli de funcţionare a acestei campanii”
El a spus că este nevoie de un „preşedinte care să menţină România acolo unde este, în lumea valorilor civilizate, a valorilor democratice, a libertăţii, a antreprenoriatului, lumea euroatlantică”.
„Fiecare campanie electorală costă, sunt cheltuieli de funcţionare a acestei campanii. Noi nu o să ne declarăm o campanie care va costa zero lei, asta cu certitudine. Vom susţine acest efort de campanie cum am făcut-o întotdeauna - legal şi prin forţa partidului, prin forţa colegilor, prin responsabilitatea lor”, a menţionat Predoiu, întrebat despre cheltuielile cu campania electorală.
Despre a eventuală candidatură a preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, Predoiu a spus: „Nu am auzit astfel de voci. Nu discutăm de aşa ceva, din moment ce nu există acest subiect”.
„Candidatul PNL, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu”, a completat el.