Antena 3 CNN Politică Premierul Mihai Tudose, după ședința coaliției: Nu am decis introducerea de noi taxe. Facem simulări pentru impozite

Premierul Mihai Tudose, după ședința coaliției: Nu am decis introducerea de noi taxe. Facem simulări pentru impozite

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 14:02 10 Iul 2017 Modificat la 14:02 10 Iul 2017
o_1bkm2n3jetp31naf118a2ul15tp8.jpg
Foto: gov.ro

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după ședința coaliției, că nu s-a  decis introducerea de noi taxe, însă se fac simulări pentru impozite.

 

UPDATE 14.45 - Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat și el, luni, după ședința coaliției de guvernare, că nu se vor introduce noi taxe în perioada următoare.

”Nu vom adoptat nicio taxă, nu vom adopta nicio procedură de implementare”, a dat asigurări șeful social-democraților.

UPDATE 14.18Tăriceanu: Vom avea evaluări săptămânale ale Guvernului. Sunt mulțumit de activitatea lui Tudose

UPDATE 14.02 - Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după ședința coaliției, că nu au decis introducerea de noi taxe.

”Deocamdată facem simulări pentru impozite”, a spus șeful Guvernului.

De asemenea, șeful Guvernului a precizat că nu s-a discutat la întâlnirea cu liderii coaliției despre eventuale concedieri ale bugetarilor.

”Nu am vorbit despre concedieri de bugetari”, a declarat premierul Mihai Tudose.

Deocamdată angajările la stat sunt înghețate și, ulterior, se va încercare apoi o eficientizare a acestora.

Tudose: Vom lua o decizie cu privire la șefia ANAF

În ce privește activitatea ANAF, instituție de care premierul nu este mulțumit, Guvernul analizează noi căi de a face rost de bani, cât despre conducerea acesteia, ”vom lua o decizie cu privire la șefia ANAF”, a precizat Tudose.

UPDATE 12.05 - Şedinţă crucială, luni, în Parlament. Coaliţia PSD-ALDE, împreună cu premierul Mihai Tudose şi mai mulţi miniştri, vor decide ce taxe şi impozite vor fi aplicate în perioada următoare şi la ce măsuri fiscale vor renunţa. 

Taxa de solidaritate şi impozitul pe cifra afaceri sunt mărul discordiei între partidele aflate la guvernare. 

Taxa de solidaritate este cerută insistent de PSD Guvernului Tudose.

Săptămâna trecută s-a vorbit chiar despre faptul că însuşi ambasadorul SUA, Hans Klemm, i-ar fi cerut direct premierului Mihai Tudose să renunţe la impozitul pe cifra de afaceri. 

Între cei prezenţi se află ministrul Dezvoltării Regionale - Sevil Shhaideh, ministrul Economiei - Mihai Fifor, ministrul Mediului - Graţiela Gavrilescu, vicepremierul Florin Ciolacu, dar şi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. 

La şedinţă, care are loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor - Liviu Dragnea, mai participă secretarul general al PSD - Marian Neacşu, ministrul Energiei - Toma Petcu, precum şi mai mulţi lideri ALDE, printre care Daniel Chiţoiu, Varujan Vosganian şi Andrei Gerea.

Citiți și Surse: Tăriceanu, pregătit să rupă coaliţia. Scandal în PSD-ALDE, din cauza modificărilor la programul de guvernare

Câte taxe și impozite vor plăti românii, potrivit noului program de guvernare al PSD

PSD schimbă semnificativ promisiunile în materie de scăderi de taxe şi de simplificare fiscală. Astfel, programul iniţial de guvernare prevedea că numărul taxelor din România urmează să fie redus la cel mult 50, măsură păstrată şi detaliată în noul program de guvernare.

Noul program de guvernare al PSD: Creștere accelerată a salariului minim și a pensiilor, impozit zero pentru medici

----------------------------

Știrea inițială 08.30

Subiectul atacurilor la adresa lui Liviu Dragnea va fi abordat pe larg şi în şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare. 

Oficial, PSD şi ALDE se reunesc pentru a face o evaluare a primei săptămâni de guvernare a noului Cabinet, dar şi pentru a discuta calendarul acţiunilor din programul de guvernare. 

La şedinţă va participa premierul Mihai Tudose, precum şi câţiva miniştri din cabinetul său.
 

×
Parteneri
x close