Antena 3 CNN Politică Premierul nu poate fi obligat să propună lista cu miniştri la 5 zile de la vacantarea funcţiilor. CCR: "Nu există temei constituţional"

Premierul nu poate fi obligat să propună lista cu miniştri la 5 zile de la vacantarea funcţiilor. CCR: "Nu există temei constituţional"

Curtea Constituţională susţine că nu există vreun temei constituţional privind obligaţia premierului Florin Cîţu de a propune preşedintelui României o listă de miniştri aprobată de Parlament în termen de 5 zile de la vacantarea funcţiilor de ministru, ca urmare a unei remanieri guvernamentale.

Premierul nu poate fi obligat să propună lista cu miniştri la 5 zile de la vacantarea funcţiilor. CCR: "Nu există temei constituţional"
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Andreea Alexandru
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Noi 2021   •   23:30

Explicaţia se găseşte în motivarea deciziei din 20 octombrie, prin care CCR a respins sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, privind soluţionarea unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor din luna septembrie.

„Faţă de situaţia de fapt şi de drept ce rezultă din analiza realizată, Curtea constată că nu există temei constituţional pentru a reţine obligaţia prim-ministrului de a propune preşedintelui României o listă de miniştri aprobată de Parlament cu referire la termenul legal invocat în sesizare, adică de 5 zile de la vacantarea funcţiilor de ministru ca urmare a unei remanieri guvernamentale.

În lipsa unui temei constituţional care să susţină o astfel de obligaţie, nu poate fi imputată prim-ministrului o conduită neconstituţională astfel motivată. În consecinţă, nu se poate reţine nici teza „răsfrângerii” acestei conduite asupra Guvernului, care ar deveni, astfel, parte în conflict.

Desemnarea unor miniştri interimari pe posturile vacante de ministru nu poate avea semnificaţia unui blocaj instituţional. Instituţia interimatului şi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 107 alin. (4) din Constituţie sunt prevăzute tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate de numirea noului sau noilor ministru/ miniştri.

Numirea unor miniştri interimari dintre membrii Guvernului reprezintă o soluţie ce asigură stabilitate activităţii ministeriale şi guvernamentale şi are caracter tranzitoriu, prim-ministrul având la dispoziţie 45 de zile pentru a identifica cea mai bună soluţie cu privire la întregirea echipei sale guvernamentale”, spune CCR în motivare.

×
Subiecte în articol: CCR temei ministri premier constituțional
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close