Antena 3 CNN Politică Presa internaţională: Nesiguranţa economică va creşte, dacă eşuează negocierile pentru o coaliţie

Presa internaţională: Nesiguranţa economică va creşte, dacă eşuează negocierile pentru o coaliţie

Presa internaţională: Nesiguranţa economică va creşte, dacă eşuează negocierile pentru o coaliţie
12 Dec 2008   •   02:29

Amânarea formării guvernului, deşi nu pare motiv de îngrijorare pentru români, experţii occidentali cred că omânia se va confrunta cu adâncirea incertitudinii economice, într-un moment critic, în cazul în care negocierile pentru formarea unei coaliţii eşuează, scrie Reuters, care face o analiză a situaţiei politice interne.
Disputa legată de includerea sau nu a maghiarilor în noul guvern al României ameninţa joi să distrugă negocierile vizând formarea unei coaliţii de centru-stânga. Foştii comunişti din PSD şi centriştii din PD-L negociază o alianţă, condusă de Theodor Stolojan, care a obţinut numirea ca prim-ministru.
PSD refuză să formeze o alianţă, dacă PD-L, care a câştigat la limită alegerile din 30 noiembrie, invită şi UDMR, partidul ce îi reprezintă pe etnicii maghiari din România. Maghiarii, reprezentând 7% din populaţie, au avut dispute cu românii în legătură cu drepturile minorităţilor de la căderea comunismului, în 1989, dar retorica violentă s-a calmat în ultimii ani, pe măsură ce maghiarii au câştigat mai multe drepturi.
PD-L îi vede pe maghiari parteneri mai naturali la guvernare, în parte pentru că au o abordare comună în privinţareformei administraţiei publice, şi le-au promis să-i ia la guvernare.
Observatorii spun că o alianţă de centru-stânga ar oferi României, membră nouă a UE, cea mai bună premisă pentru stabilitate politică, după doi ani de blocaj politic, care a lăsat această ţară cu 22 de milioane de locuitori prost pregătită pentru a face faţă crizei financiare globale. Dacă negocierile eşuează, experţii spun că ţara se va confrunta cu adâncirea nesiguranţei economice într-un moment critic, potrivit Reuters.
"Ne îndreptăm către o nebunie", a declarat un oficial cu rang înalt din PD-L apropiat negocierilor. "Încercăm să rezolvăm problema UDMR, care este foarte dificilă, pentru că cealaltă parte îi vrea excluşi de la guvernare", a adăugat oficialul.
Negocierile dintre foştii rivali sunt de aşteptat să fie dure şi din cauza diferenţelor mari de viziune în domenii cruciale precum politica bugetară, protecţia socială şi reformele din justiţie
Experţii spun că nişte compromisuri nesigure ar putea slăbi răspunsul Bucureştiului la înrăutăţirea situaţiei economice şi ar putea afecta negativ continuarea reformelor anticorupţie cerute de UE.
Fără sprijinul PSD, Stolojan va trebui să revigoreze negocierile cu celălalt partid de centru, liberalii, conduşi de premierul în exerciţiu Călin Popescu-Tăriceanu. El ar putea, de asemenea, să încerce un cabinet minoritar, sprijinit de etnicii maghiari şi de celelalte minorităţi, încheie Reuters.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: negocieri guvern criza economica
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close