Antena 3 Politică Președintele USR: „E foarte grav ca guvernul să dea o ordonanță de urgență prin care să scape politicienii de pușcărie”

Președintele USR: „E foarte grav ca guvernul să dea o ordonanță de urgență prin care să scape politicienii de pușcărie”

de S.T.    |    18 Ian 2017   •   18:15
Președintele USR: „E foarte grav ca guvernul să dea o ordonanță de urgență prin care să scape politicienii de pușcărie”
Sursa foto: Foto: Facebook / Nicusor Dan

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că va participa la un protest organizat în Piaţa Universităţii, apreciind că „este foarte grav ca Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă prin care să scape politicienii de puşcărie”.

E un atac la statul de drept, o întoarcere a Romaniei la anii 90, un atac la viitorul occidental al României. Protestele organizate azi în oraşele din România sunt reacţia firească şi obligatorie la abuzul puterii. Prin proteste au fost oprite derapajele din Marţea Neagră (aceleaşi cu cele de azi) şi legea specială pentru Roşia Montană. Voi fi azi la ora 18,00 la protestul din Piaţa Universităţii”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

El susţine că a reflectat mult dacă să participe sau nu la o asemenea manifestaţie, existând riscul de a fi a acuzat de „confiscare politică a protestelor”.

„Am decis să particip, fără să dau declaraţii presei de la protest, pentru a transmite un mesaj asupra gravităţii a ce se întâmplă sutelor de mii de oameni care ne-au votat”, a explicat liderul USR.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close