Antena 3 CNN Politică Prezidenţiale 2019. Mircea Diaconu: Ţinta mea este nu să ajung preşedinte, ţinta mea e să mă fac înţeles

Prezidenţiale 2019. Mircea Diaconu: Ţinta mea este nu să ajung preşedinte, ţinta mea e să mă fac înţeles

Prezidenţiale 2019. Mircea Diaconu: Ţinta mea este nu să ajung preşedinte, ţinta mea e să mă fac înţeles
17 Oct 2019   •   15:48

Prezidenţiale 2019. Candidatul la alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu, susţinut de către Pro România şi ALDE, a declarat, joi, la Botoşani, că obiectivul său nu este să ajungă preşedintele României, ci să transmită electoratului modul său de a aborda politica.

Prezidenţiale 2019. "Ţinta mea este nu să ajung preşedinte. Ţinta mea e să mă fac înţeles, să mă exprim cât pot de bine şi de clar pe temele astea care poate intră în mintea oamenilor şi altădată o să aleagă altfel, o să gândească altceva, să aştepte altceva de la oamenii politici. O consecinţă a puterii mele de convingere poate fi să ajung eu preşedinte, dar nu e o ţintă în sine", a afirmat Diaconu.

Prezidenţiale 2019. Pe de altă parte, el a subliniat că serviciile secrete au avut, de-a lungul timpului, influenţe în desemnarea preşedinţilor României, dar a precizat că în acest moment nu are nicio temere legată de acest aspect.

Prezidenţiale 2019. "Ce să îmi facă? Să îmi oprească maşina pe drum sau ce să îmi facă? Maşina mea merge, rezistă. Mă refer la Aro al meu, care nu se opreşte niciodată. Şi când merge în trei tot merge. Dar nu e vorba despre asta. Serviciile sunt extrem de necesare, dar trebuie să stea pe craca lor şi scrie foarte clar în lege", a adăugat Mircea Diaconu. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close