UPDATE 08.15 - Andrei Chiliman va fi cercetat sub control judiciar.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât că şi apropiaţii săi, consilierii Ion Brad şi Ioana Costescu, împreună cu Vlad Moisescu, fost trezorier al PNL, pot fi cercetaţi în libertate.
Andrei Chiliman a fost lăsat să plece acasă după ce i-a expirat mandatul de reţinere. Primarul le-a spus judecătorilor că este nevinovat, chiar dacă este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional.
Judecătorii au decis că poate fi cercetat în libertate, însă nu are voie să părăsească ţara şi să discute cu ceilalţi suspecţi din dosar.
Anchetatorii DNA îl acuză pe Andrei Chiliman că, în 2012, ar fi luat peste 8 milioane de euro şpagă ca să atribuie unei firme din Prahova contractele de reabilitare termică a blocurilor din sectorul 1.
Din aceşti bani, edilului i-ar fi revenit 30%. 10% din bani erau folosiţi pentru finanaţarea organizaţiei sectorului 1 a PNL, iar restul banilor ar fi mers la apropiaţii săi, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu, consilierii Ion Brad şi Ioana Costescu, precum şi la alţi funcţionari.
UPDATE 14.23 - Primarul sectorului 1 Andrei Chiliman a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde va afla dacă va fi arestat pentru următoarele 30 de zile.
Alături de el, sunt prezenţi şi ceilalţi suspecţi din dosar.
Până acum, edilul liberal nu a recunoscut nicio faptă din cele pentru care este pus sub acuzare.
Ştiri video recomandate
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
Citește mai multe din Politică
PSD anunţă că a strâns voturile necesare pentru demiterea premierului Ilie BolojanPublicat acum 1 ora si 19 minute
Radu Miruță a anunţat că România va produce "cea mai modernă armă de asalt din lume". Va ajunge şi la MAI şi SRIPublicat acum 1 ora si 25 minute
Lideri ai PNL încep să îi ceară lui Bolojan să negocieze o împăcare cu PSD. "Trebuie rediscutată retragerea de la guvernare"Publicat acum 1 ora si 31 minute
PSD şi AUR au votat amendamentul lui Peiu pentru vânzarea de acţiuni ale companiilor de stat doar către româniPublicat acum 1 ora si 33 minute
George Simion nu exclude un guvern cu PSD: “Niciodată să nu spui niciodată. Mai întâi trebuie să trecem moțiunea”Publicat acum 1 ora si 42 minute