Antena 3 CNN Politică Prioritățile Guvernului Tudose. Lista măsurilor ce vor fi implementate până la 1 septembrie

Prioritățile Guvernului Tudose. Lista măsurilor ce vor fi implementate până la 1 septembrie

Prioritățile Guvernului Tudose. Lista măsurilor ce vor fi implementate până la 1 septembrie
Sursa foto: Foto: gov.ro
10 Iul 2017   •   17:44

Premierul Mihai Tudose şi vicepremierul Marcel Ciolacu au avut, săptămâna trecută, o serie de întâlniri cu reprezentanţii mai multor ministere, în vederea stabilirii priorităţilor pentru fiecare instituţie în parte, referitor la măsurile din programul de guvernare ce urmează să se implementeze până la data de 1 septembrie 2017, a informat luni Guvernul. 

Potrivit raportului de activitate al Executivului, remis Agerpres, urmare a acestor întâlniri, au fost stabilite o serie de obiective pentru fiecare instituţie în parte. 

Astfel, în ceea ce priveşte Ministerul Muncii, la 1 august se vor adopta, în Guvern, modificările care vor fi aduse Legii 448 privind persoanele cu dizabilităţi şi, totodată, se vor aproba creşteri ale indemnizaţiilor pentru aceste persoane începând cu 1 ianuarie 2018. 

La 1 septembrie se vor prezenta coaliţiei noile standarde de cost pentru fiecare serviciu social în parte şi tot de la acea dată va intra în dezbatere publică modificarea legislaţiei privind inspecţia muncii, astfel încât să se reducă fenomenul cunoscut ca munca la negru. 

În ceea ce priveşte Secretariatul General al Guvernului, potrivit raportului de activitate al Executivului, până la data de 1 septembrie 2017 se vor identifica toate taxele nefiscale din România şi se vor face propuneri de reducere a numărului acestora, se va definitiva şi trimite în SEAP Caietul de sarcini privind achiziţionarea prin acord-cadru a 3.000+900 de ambulanţe. De asemenea, va fi desemnată autoritatea care ulterior va coordona finalizarea implementării, până la 1 septembrie, a unui sistem informatic integrat. 

La Ministerul Economiei, cel târziu pe 20 iulie se vor adopta, în Guvern, modificările referitoare la reglementările metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase, până la data de 15 august se vor finaliza şi supune dezbaterii publice modificările aduse Legii redevenţelor, precum şi noul cadru legislativ privind operaţiunile offshore, iar până la 1 septembrie se va finaliza şi supune dezbaterii publice noua lege a minelor. 

Conform sursei citate, pe 1 septembrie se va prezenta coaliţiei programul privind valorificarea produselor minerale. 

În ceea ce priveşte Ministerul Educaţiei Naţionale, potrivit raportului Executivului, la 1 august începe dezbaterea privind noua lege a manualului, până la acea dată se va prezenta planul de măsuri astfel încât în următorii trei ani să nu mai existe nicio şcoală fără acces la internet, iar până la 1 septembrie va intra în dezbatere publică Strategia privind stimularea învăţământului dual, în aşa fel încât acesta să poată fi aplicat din anul şcolar 2018 - 2019. 

Până pe 15 august vor intra în dezbatere publică modificările ce vizează extinderea programului 'Şcoală după şcoală', iar până la 1 septembrie se vor supune dezbaterii publice modificările ce se doresc a fi cuprinse în noua lege a educaţiei care vizează reforma programei şcolare. 

La Ministerul Dezvoltării Regionale, până în data de 15 iulie 2017 se va adopta, în Guvern, înfiinţarea Comitetului interministerial care vizează organizarea instituţiilor la nivel central şi local, până pe 15 august va intra în dezbatere publică noul Cod al Finanţelor Publice Locale şi va fi finalizată avizarea interministerială a Codului Administrativ ce va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018. 

În ceea ce priveşte Ministerul Finanţelor Publice, până la 15 iulie se vor adopta, în Guvern, modificările privind plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pentru toţi angajaţii din România dacă acestea sunt mai mici decât nivelul aferent salariului minim. Măsura va intra în vigoare începând cu 1 august 2017, precizează raportul Executivului. 

De asemenea, de la 1 august va intra în dezbatere noul model de colectare a TVA (split TVA) şi va fi adoptat astfel încât acesta să poată fi implementat începând cu 1 septembrie, iar până la data de 15 august se vor finaliza şi vor intra în dezbatere modificările ce vor fi aduse Codului fiscal, pentru ca, cel târziu la 15 septembrie 2017, acestea să fie aprobate în Guvern/ Parlament. 

Până pe 20 iulie se vor adopta în Guvern modificările care vizează activităţile ANAP, inclusiv organigrama acestei agenţii, având drept scop urgentarea avizării proiectelor de investiţii. 

În cadrul Ministerului Turismului, până la 1 august se va finaliza Masterplanul de investiţii în turism 2017 - 2020 şi va fi definitivată legislaţia necesară acoperirii riscului de faliment al agenţiilor de turism, iar până la 1 septembrie - proiectul Legii turismului va intra în primă lectură în Guvern. 

La Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, până la 1 septembrie se va prezenta, în Guvern, planul de dezvoltare/ redresare a Poştei Române, arată Executivul în raport. 

Cât priveşte Ministerul Agriculturii, la 1 septembrie vor fi adoptate în Guvern programele vizând susţinerea a 7 produse deficitare pentru perioada 2018 - 2020 (simultan Program tomate româneşti) şi tot până la acea dată se va prezenta coaliţiei programul de investiţii în agricultură şi industria agricolă, ce se va putea derula prin intermediul FSDI. 

Executivul mai informează că au fost transmise la toate ministerele două adrese prin care s-au solicitat: o situaţie centralizatoare cu toate taxele nefiscale, tarifele şi comisioanele percepute de instituţiile publice aflate în coordonarea/ subordinea ministerului respectiv şi o situaţie a tuturor măsurilor din programul de guvernare asumate de fiecare minister în parte pentru perioada 2017 - 2020. 

Totodată, Guvernul anunţă că, pentru săptămâna 10 - 14 iulie 2017, se au în vedere întâlniri cu reprezentanţii următoarelor ministere: al Apărării Naţionale, pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, al Sănătăţii, al Cercetării şi Dezvoltării, Apelor şi Pădurilor, Mediului, Energiei, Afacerilor Interne, Tineretului şi Sportului, şi cu ministrul delegat pentru Fonduri Europene. Executivul precizează că, în cursul acestei săptămâni, vor fi stabilite întâlniri cu anumiţi miniştri pentru a discuta cele 54 de obligaţii neîndeplinite dintre condiţionalităţile Comisiei Europene. 

La capitolul alte măsuri, Executivul informează că se are în vedere instituirea unui mecanism de monitorizare lunară a absorbţiei fondurilor UE. Guvenul subliniază că finanţarea şi atragerea de fonduri europene reprezintă o prioritate, în contextul în care ele reprezintă un motor al creşterii economice de 5,2%, estimată în bugetul pentru anul 2017, şi o modalitate de a evita depăşirea ţintei de deficit. 

"Având în vedere acest aspect, precum şi ţinta asumată de 5,2 miliarde de euro pentru anul 2017, Guvernul a luat decizia instituirii unui sistem de monitorizare pe lună a sumelor ce urmează a fi incluse în declaraţii de cheltuieli prin raportare de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi MDRAPFE. Analiza lunară va fi prezentată factorilor decidenţi în primele cinci zile ale lunii, pentru luna precedentă", se arată în raportul de activitate transmis de Guvern. 

×
Subiecte în articol: mihai tudose
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close