Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea i-a solicitat, miercuri, lui Crin Antonescu să detalieze decizia de a nu-l susţine pe Klaus Iohannis la prezidenţiale.
"
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a participat la un interviu televizat, unde a declarat că nu-l susţine în campanie pe Klaus Iohannis, candidatul PDL şi PNL, şi nu ştie dacă-l votează sau nu, din expresia feţei părea că nu. Avem rugămintea să detalieze, iar domnului Iohannis îi solicităm inperativ să se clarifice ce s-a întâmplat în câteva luni astfel încât Crin Antonescu, cel care l-a susţinut mult, l-a susţinut puternic, acum consideră că nu mai e un candidat viabil, omul pe care l-a cunoscut, pe care l-a prezentat ca fiind un cetăţean onest, profesionist, care poate conduce România", a spus Gabriela Firea.
Ea a menţionat că din tonul fostului preşedinte PNL la emisiunea respectivă este convinsă că există elemente pe care Antonescu şi Iohannis le ascund românilor.
"
Unul din motivele principale pentru care USL s-a destrămat a fost legat de faptul că domnul Antonescu a dorit să impună în Guvern pe domnul Iohannis nu doar ca mininstru de Interne, ci şi ca vicepremier, deci ar fi avut atunci toate calităţile morale şi profesionale. Acum nu le are? Nu mai merită nici măcar un vot, nici susţinere în campanie?", a adăugat Firea.
Ea a mai spus că reacţia lui Iohannis, potrivit căruia Antonescu nu şi-ar fi revenit şi nu este obişnuit cu noul său statut, nu mulţumeşte.
"
Acesta nu e un răspuns profesionist (...) E imperios necesar să se afle ce s-a întâmplat, ce a aflat domnul Crin Antonescu despre Klaus Iohannis, poate sunt lucruri grave", a mai spus Firea.
Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, că exclude categoric o candidatură independentă la prezidenţiale, el menţionând că nu se va implica în susţinerea campaniei lui Klaus Iohannis şi că va vedea dacă îl va vota pe acesta.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "100 de minute cu Alessandra Stoicescu".