Antena 3 CNN Politică PSD încearcă un tertip prin care bugetarii să îşi primească salariile întregi

PSD încearcă un tertip prin care bugetarii să îşi primească salariile întregi

PSD încearcă un tertip prin care bugetarii să îşi primească salariile întregi
Sursa foto: Foto: Intact Images
16 Dec 2010   •   17:49

PSD încearcă un tertip prin care bugetarii şă îşi primească salariile întregi, luna viitoare. Adică la nivelul din vară, înainte să se aplice tăierea de 25%. Mai exact, legea care a permis tăierile expiră la sfârşitul anului. Salariile ar rămâne mici, doar dacă legea salarizării nu ar fi adoptată până atunci. Deci, cu cât se amână mai mult intrarea în vigoare a legii, cu atât cresc şansele ca oamenii să primească salariile întregi.

Liderul grupului PSD din Senat a trimis, joi, un SMS prin care anunţă că social-democraţii nu vor veni la şedinţa de vineri a plenului reunit.

"Mâine, 17 dec., ora 10, Grupul nostru nu va participa la plenul reunit", se arată în mesajul liderului PSD.

"Asta este intenţia noastră. Să amânăm cât mai mult dezbaterea şi salariile să rămână aşa cum au fost. De la 31 decembrie, legea nu mai operează. Dacă nu o să-şi poată angaja răspunderea, atunci rămâne valabilă legea şi vom vedea ce se întâmplă în viitor", a declarat Ilie Sârbu, liderul grupul PSD din Senat.

"Sigur, Guvernul - aţi văzut - nu ţine cont de ceea ce facem noi. Ei stabilesc data dezbaterii moţiunii, chiar dacă moţiunea nu-i depusă, vin în plen chiar dacă n-au majoritate sau, mă rog, n-au forum de şedinţă, tot trec la vot", a mai spus Sârbu.

Ilie Sârbu, despre demersul PSD

×
Subiecte în articol: Ilie Sarbu salarii PSD Senat
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close