Antena 3 CNN Politică PSD: ?Integratorul" pe justiţie ar trebui să îşi asume eventualul raport de ţară negativ al CE

PSD: ?Integratorul" pe justiţie ar trebui să îşi asume eventualul raport de ţară negativ al CE

PSD: ?Integratorul" pe justiţie ar trebui să îşi asume eventualul raport de ţară negativ al CE
Sursa foto: Toni Grebla
19 Mai 2009   •   13:58

Social-democraţii continuă să atace Ministerul Justiţiei înainte de a se face cunoscut conţinutul raportului de ţară al CE din iunie. După audierea ministrului de resort, Cătălin Predoiu, de către comisia juridică a Senatului, preşedintele acesteia, social-democratul Toni Greblă a menţinut punctul de vedere al partidului său, conform căruia ?integratorul" pe justiţie, reprezentat de Ministerul de resort, ar trebui să îşi asume un eventual raport de ţară negativ al Comisiei Europene.
"Ar trebui să înţeleg că un raport de ţară care s-ar lăsa şi cu nişte sancţiuni, ar trebui asumat de cineva. Politic, trebuie asumat de cei care au făcut în aşa fel încât lucrurile să iasă prost pentru România.Eu sper ca raportul să nu conţină acel capitol de sancţiuni (...).Sigur, dacă va zice acolo că MJ n-a iniţiat nu ştiu ce acte normative care erau necesare justiţiei, este clar că vina este a MJ, cel puţin în viziunea UE. Eu nu pot să afirm nimic acum până când nu vom vedea raportul de ţară(...)Dacă raportul de ţară va fi defavorabil, e normal ca cineva să mai şi răspundă", a spus senatorul PSD.  
Fără a da nume, Greblă a explicat că de problemele din justiţie se ocupă "un integrator", Ministerul Justiţiei, sugerând că respoensabilii pentru un raport negativ ar trebui căutaţi la nivelul acestei instituţii. "Noi avem un integrator pe justiţie în ţară. Rolul principal, şi meritele în cazul în care justiţia nu merge bine revine MJ, şi  când lucrurile nu merg bine, trebuie să aparţină tot MJ. Dar sunt multe instituţii care au atribuţii în acest sens, nu numai MJ. Vom vedea ce va cuprinde raportul de ţară", a mai spus Greblă.
Senatorul PSD a mai subliniat că, la audierea a ministrului Justiţiei, nu s-a făcut o analiză a activităţii Ministerului, ci a sarcinilor care-i revin pentru îndeplinirea criteriilor luate în calcul de Comisia Europeană pentru evaluarea situaţiei din România. "Întâlnirea de azi a fost ocazionată şi de apropierea raportului de ţară şi suntem preocupaţi ca raportul de ţară să constate  nişte progrese realizate în materia justiţiei, că a existat un efort a tuturor celor implicaţi în actul de justiţie, pentru ca ceea ce s-a zis în raportul din iarna trecută, despre România, să nu mai poată fi susţinut. Eu sper ca prin efortul comun al MJ, al CSM, al MAE, să avem la Bruxelles o percepţie corectă asupra reformelor făcute în justiţie, nu o informare făcută pe alte căi care de cele mai multe ori s-a dovedit nereală", şi-a prezentat punctul de vedere Toni Greblă.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată
x close