Antena 3 CNN Politică PSD: Intenţia PNL privind declanşarea anticipatelelor - cea mai mare farsă electorală

PSD: Intenţia PNL privind declanşarea anticipatelelor - cea mai mare farsă electorală

Social-democraţii susţin că alegerile anticipate reprezintă "cea mai mare farsă electorală, prin care PNL încearcă să evite consecinţele anulării majorărilor de pensii şi salarii".

PSD: Intenţia PNL privind declanşarea anticipatelelor - cea mai mare farsă electorală
Sursa foto: foto- Agerpres
09 Ian 2020   •   16:20

"Intenţia PNL de a declanşa alegeri anticipate înainte de data de 1 septembrie 2020 reprezintă cea mai mare farsă electorală pregătită de un partid politic după Revoluţia din 1989. Declaraţiile din ultima perioadă ale reprezentanţilor PNL indică faptul că scopul real al alegerilor anticipate este de a obţine votul cetăţenilor înainte de termenul la care Guvernul ar trebui să crească punctul de pensie şi salariile din învăţământ, conform legilor în vigoare, adoptate în guvernarea PSD", se arată într-un comunicat transmis joi de social-democraţi.

Conform PSD, "singurul motiv care explică insistenţa privind alegerile anticipate este că, în acest fel, PNL ar putea obţine un cec în alb din partea cetăţenilor, ce i-ar permite ulterior să anuleze majorările de pensii şi salarii, fără a suporta costul electoral al unei astfel de măsuri".

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: social-democrații pensii salarii
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close