Antena 3 CNN Politică PSD: Rezultatele guvernării USL sunt deja mult mai bune decât tot ce a obţinut guvernarea PDL

PSD: Rezultatele guvernării USL sunt deja mult mai bune decât tot ce a obţinut guvernarea PDL

PSD: Rezultatele guvernării USL sunt deja mult mai bune decât tot ce a obţinut guvernarea PDL
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Sep 2013   •   12:38
Purtătorul de cuvânt al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan, susţine că rezultatele guvernării USL sunt deja mult mai bune decât ceea ce a reuşit să obţină guvernarea PDL.
 
El a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PSD şi USL au promis că vor guverna altfel şi s-au ţinut de cuvânt. 
 
"Am promis că vom crea locuri de muncă, că vom îndrepta toate nedreptăţile făcute de Guvernul Boc şi am dat salariile şi pensiile înapoi. Am promis că vom atrage mai multe fonduri europene decât au atras guvernele anterioare şi am reuşit, în cele câteva luni, să atragem de trei ori mai mult decât în toţi anii de guvernare Emil Boc şi PDL. În timp ce în guvernarea Boc s-au pierdut 700.000 de locuri de muncă, noi am dat drumul la investiţii care să creeze noi locuri de muncă", a menţionat Cătălin Ivan, conform Agerpres.
 
El a spus că numărul de salariaţi, la jumătatea acestui an, a fost în creştere cu 70.000 de persoane, faţă de iunie 2012, că indicele de încredere macroeconomică este la maximul ultimelor 16 luni, că numărul total de companii active în România este în creştere cu 2,7% faţă de 2012, că angajatorii au încheiat cu 10% mai multe contracte de muncă în comparaţie cu perioada similară din 2012 şi că, în luna iulie 2013, România a atins un nivel record al exporturilor, de 4,5 miliarde de euro. 
 
"Un lucru foarte important, care părea imposibil pe vremea Guvernului Emil Boc: România a ieşit din procedura de deficit excesiv. În timp ce Boc a tăiat salariile şi pensiile şi a crescut TVA, noi reuşim, într-o perioadă de grea provocare economică, să avem creştere economică", a subliniat Cătălin Ivan. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, rata absorbţiei fondurilor europene este acum de 23,46%, "faţă de puţin peste 7%" în perioada Guvernului Boc. 
 
"Numai în iulie 2013 au intrat în România peste 730 de milioane de euro de la Comisia Europeană, ceea ce înseamnă jumătate din cât au atras guvernele PDL în toţi anii aflaţi la guvernare", a spus europarlamentarul social democrat. 
 
El s-a referit şi la o serie de investiţii făcute în ultima perioadă în zona Clujului şi a Transilvaniei, enumerând cele ale Bosch, DeLonghi, Friburg Development. 
 
Cătălin Ivan a mai afirmat că "Autostrada Transilvania se face acum" şi că "Guvernul USL are ca prioritate finalizarea acesteia". 
 

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close