x close

Punctul de Întâlnire. Mircea Diaconu: Rămân independent, indiferent ce se va întâmpla

de G.S.    |    18 Mai 2014   •   19:27
Punctul de Întâlnire. Mircea Diaconu: Rămân independent, indiferent ce se va întâmpla 416 Foto: VideoNews
Candidatul independent la alegerile europarlamentare, Mircea Diaconu, a explicat, în emisiunea "Punctul de Întâlnire", realizată de Radu Tudor, că a plecat la drum în campanie cu un Aro vechi şi, printre altele, a mai primit şi o cămaşă bătrână de 100 de ani. 
 
"Aro merge din ce în ce mai bine. Acuma, pentru că am timp şi seara îmi găsesc câte o oră, două, mai fac câte ceva. Când voi termina, nu o să mai am nicio problemă. Este splendid ce mi se întâmplă. Nu este campanie, este un soi de concediu altfel, o călătorie, un tur al României."
 
Maestrul a explicat şi cum trăieşte experienţa deplasării, din punct de vedere uman.
 
"Îmi dau oamenii de mâncare, îmi dau de băut, le spun că nu beau, că nu pot, sunt cu maşina, dar îmi spun "să fie pentru drum" şi îmi plasează sticlele în maşină. Este pace, este splendid. De cele mai multe ori suntem obosiţi, majoritatea dintre noi. Trecerea mea prin ţară mă încarcă, oamenii îmi spun ce îi doare, ce îşi doresc, au o esenţă, o pildă, o întâmplare. Poate sunt eu patetic dar oamenii cu care mă întâlnesc sunt cam la fel."
 
Diaconu a reiterat că nu are de gând să se înscrie din nou într-un sistem politic sau să formeze unu şi că va rămâne independent, indiferent ce urmează să se întâmple. 
 
"Aproape peste tot sunt întrebat şi peste tot spun la fel. Eu sunt susţinut pentru că sunt eu singur şi nu am niciun partid în spate, sunt pe barba mea şi oamenii au înţeles asta. Structura asta trebuie să rămână aşa, dacă eu sunt independent, aşa rămân, indiferent ce s-ar întâmpla. Ieşirea de la început, uşor enervată, a fost de final. Vroiam sa mă întorc acasă, dar să mă întorc curat, nu plin de mizerie. Atunci m-am hotărât să fac în aşa fel încât să nu fie ca ei."
 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati