Antena 3 CNN Politică Radu Tudor: "Coaliţia de guvernare PSD-PNL se îndreaptă, cu mare viteză, spre destrămare"

Radu Tudor: "Coaliţia de guvernare PSD-PNL se îndreaptă, cu mare viteză, spre destrămare"

Radu Tudor, jurnalist Antena 3 CNN şi analist militar, a anunţat, într-o postare pe blogul său, că tensiunile dintre PSD şi PNL sunt la un nivel fără precedent, iar coaliţia de guvernare se îndreaptă spre destrămare.

Radu Tudor: "Coaliţia de guvernare PSD-PNL se îndreaptă, cu mare viteză, spre destrămare"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    30 Aug 2023   •   09:11

"Coaliţia de guvernare PSD-PNL se îndreaptă, cu mare viteză, spre destrămare. Tensiunile dintre cele două partide sunt la un nivel fara precedent.

Nici măcar relaţia, încă funcţională, dintre Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă nu mai este suficientă pentru a păstra aparenţele.

Vicepreşedintele PNL, Robert Sighiartău a declarat marţi că PSD face jocuri murdare cu AUR, că lucrurile nu merg într-o direcţie bună şi că, de când e Ciolacu premier, ghinioanele se ţin lanţ.

PSD a dat o replică usturătoare, prin Lucian Romaşcanu, parlamentarul PSD cel mai apropiat de liderul partidului, premierul Marcel Ciolacu. Pe scurt, Romascanu spune ca dezastrul de azi este cauzat de guvernarile PNL, pe care Sighiartău le-a susţinut. Şi multe alte acuzaţii grave la adresa partidului de dreapta, însoţite de o schiţă ideologică din care vedem că PNL este vinovat încă din 1990.

Relaţia extrem de complicată dintre PSD şi PNL are câteva cauze", a scris Radu Tudor.

  • sondajele de opinie arata ca pe fondul stimularii nemultumirii si revoltei populatiei, AUR creste in sondaje si exista calcule potrivit carora acest partid ar putea fi pe locul 1 la alegerile europarlamentare din iunie 2024. Stresul generat de aceasta posibilitate determina cele 2 partide de guvernamant sa dea vina unul pe altul
  • desi stau pe un munte de resurse de toate felurile, PSD si PNL nu reusesc sa comunice deloc eficient, nu exista nici o strategie, nici un plan, nici un profesionist implicat in campanii cum exista in structurile politice occidentale. PSD si PNL sunt impinse de evenimentele guvernarii sa dea zilnic explicatii pentru multe aspecte nefunctionale din societatea romaneasca. Iar atitudinea lor reactiva, pentru dezvinovatire, le ocupa tot timpul, fara un mecanism pro-activ, modern, intr-o interactiune permamenta cu cetateanul
  • Pe langa lista de evenimente tragice din ultima perioada care au afectat cu singuranta intentia de vot pentru partidele de guvernamant, acest Guvern condus de Marcel Ciolacu are o problema si mai serioasa : insuficienta fondurilor bugetare inaintea iernii. Adica nu sunt bani. Imprumuturile se rostogolesc, trebuie facute reduceri masive de personal si cheltuieli. Masuri impopulare, care vor afecta si mai mult scorul PSD si PNL in sondaje. Premierul Ciolacu s-a declarat gata sa-si puna mandatul pe masa, iar asumarea raspunderii pe toate taierile care urmeaza i-a nemultumit profund pe liberali.
  • din toate variantele existente pe masa, cea mai putin plauzibila este cea a revenirii la normal in relatia PSD-PNL. Odata pornite atacurile, acestea nu se vor opri, iar sentimentele reciproce sunt puternic deteriorate pe termen lung. Varianta de mijloc este un soi de supravietuire cu petice calde, adica o guvernare-vulcanizare, care lipeste si umfla rapid toate penele aparute in relatia dintre cele doua partide. Varianta extrema este caderea guvernului si alegeri anticipate, fapt care ar putea conserva, cat de cat, scorurile actuale PSD si PNL in sondaje. Anul viitor va fi si mai rau pentru ele. Dupa eventuale alegeri, cu un ice-bucket sanatos pentru toti socialistii si liberalii, s-ar putea intoarce la guvernare, rugandu-se de UDMR sa revina in majoritate.

×
Subiecte în articol: radu tudor coalitia de guvernare PSD PNL
Parteneri
Crimă pe stradă, în plină zi! O femeie din Olt a fost ucisă de soț
x close