Antena 3 CNN Politică Radu Tudor: În această primă dispută pe tema bugetului României, Traian Băsescu a repurtat o victorie

Radu Tudor: În această primă dispută pe tema bugetului României, Traian Băsescu a repurtat o victorie

Radu Tudor: În această primă dispută pe tema bugetului României, Traian Băsescu a repurtat o victorie
de M.T.    |    09 Dec 2013   •   19:15

Traian Băsescu a repurtat o victorie, în prima dispută pe tema bugetului României, consideră jurnalistul Radu Tudor, după ce premierul Victor Ponta s-a arătat dispus să amâne acciza la motorină pentru trei luni.

„Mi se pare că Victor Ponta a lăsat garda jos. Pot să presupun că a avut loc şi o întâlnire fizică între Traian Băsescu şi Victor Ponta şi că, în această primă dispută pe tema bugetului României, Traian Băsescu a repurtat o victorie”, a spus Radu Tudor.

„Mi se pare că această cedare din partea premierului nu este aplicarea proverbului cel mai deştept cedează şi că Traian Băsescu dă dovadă de o înclinaţie ceauşistă absolut evidentă. Se pricepe şi la agricultură, şi la economie şi la combustibil, şi la sănătate. Este atât de penibil acest personaj încât mă mir că Victor Ponta îl mai ia în serios”, a continuat jurnalistul.

„Probabil că având încă atâtea prerogative şi putând să facă atât de mult rău României şi bugetului ei (Traian Băsescu - n.r.), o fi zis Ponta să facă asta ca să treacă bugetul. Dar, din punct de vedere al percepţiei publice, cel care provoacă scandal, care provoacă tensiuni în societate a câştigat”, a concluzionat realizatorul emisiunii "Punctul de Întâlnire".

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close