Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan cere demisia ministrului Finanţelor şi preşedintelui ANAF

Raluca Turcan cere demisia ministrului Finanţelor şi preşedintelui ANAF

Raluca Turcan cere demisia ministrului Finanţelor şi preşedintelui ANAF
Sursa foto: Foto: Facebook/Raluca Turcan
10 Apr 2017   •   18:27

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, i-a cerut, luni, demisia ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan, susţinând că Guvernul a tăiat investiţiile în primul trimestru al anului, nu şi-a respectat angajamentele ca deficitul bugetar să rămână la 3% din PIB, dar şi pentru ”colectarea dezastruoasă din primele 3 luni”, scrie News.ro.

”Actualul guvern este, din punct de vedere economic, într-o mare culpă. Practic investiţiile sunt blocate, investitorii sunt descurajaţi, leul se devalorizează, exporturile sunt afectate, autorităţile locale nu mai au bani de investiţii şi, din nefericire, continuaţi să-i presaţi pe reprezentanţii autorităţii locale, prin instituţiile pe care le aveţi în subordine, să facă jocurile guvernării şi să devină obedienţi politici”, i-a transmis Raluca Turcan ministrului Finanţelor, în cadrul unei dezbateri în plenul Camerei Deputaţilor legată de evoluţia economiei îm primul trimestru al anului.

Ea a precizat că este un ”dezastru” pentru România europeană a anului 2017 ca Guvernul să se uite spre autorităţile publice locale cu dispreţ şi să le taie orice speranţă de investiţii în interes public pentru a crea bunăstare şi beneficiu la nivel de cetăţean de rând.

”PNL solicită în urma argumentelor aduse de ministrul Finanţelor, demisia din următoarele motive. Unu: pentru că aţi tăiat investiţiile în primul trimestru. Doi: pentru că nu vă puteţi respecta angajamentul de deficit bugetar, aşa cum e normal pentru o Românie parteneră în cadrul european, altfel nerespectând angajamentul de deficit bugetar intrăm în procedura de deficit excesiv, ceea ce înseamnă creşterea poverii pe următoarele generaţii. Trei: vă solicităm demisia domnule ministru al Finanţelor pentru colectarea dezastruoasă în primele trei luni, împreună cu preşedintele ANAF”, a afirmat Turcan.

×
Subiecte în articol: ministrul finantelor
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close