Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan: ”Nimic bun nu se va întâmpla cu Ponta şi cu Grindeanu baricadaţi în clădirea Guvernului României”

Raluca Turcan: ”Nimic bun nu se va întâmpla cu Ponta şi cu Grindeanu baricadaţi în clădirea Guvernului României”

Raluca Turcan: ”Nimic bun nu se va întâmpla cu Ponta şi cu Grindeanu baricadaţi în clădirea Guvernului României”
Sursa foto: Foto: Facebook/Raluca Turcan
17 Iun 2017   •   10:16

Raluca Turcan, liderul PNL, a afirmat pe pagina persoală de Faceook,, că tot ceea ce au susţinut liberalii s-a confirmat "la milimetru" - programul economic nesustenabil al PSD sau faptul că Liviu Dragnea este "obsedat de control şi că această obsesie va bloca guvernarea". Ea a mai declarat că "nimic bun nu se va întâmpla cu Ponta şi cu Grindeanu baricadaţi în clădirea Guvernului României"

"Tot ceea ce a susţinut PNL din ianuarie până acum a fost confirmat la milimetru. Am spus că programul economic al PSD este nesustenabil şi am avut dreptate. De la impozitul pe gospodărie, la legea salarizării - toate sunt proiecte făcute doar pentru a fi povestite în emisiuni de televiziune, nicidecum pentru a fi implementate. Am spus că Liviu Dragnea este obsedat de control şi că această obsesie va bloca guvernarea şi - am avut dreptate! De la Ordonanţa 13 şi până acum, am tot spus că politica lor oficială e noaptea ca hoţii şi am avut dreptate", a scris Raluca Turcan, sâmbătă dimineaţă, prin intermdiul Facebook.

Liderul PNL a ironizat și venirea lui Victor Ponta la Guvern.  

"Ei înşişi se acuză în aceste zile de hoţie la scenă deschisă. Am spus că PSD este nereformabil - şi am avut dreptate. La PSD, în 2017, iată că reforma vine cu Victor Ponta. Nimic bun nu se va întâmpla cu Liviu Dragnea şef la PSD. Nimic bun nu se va întâmpla cu Ponta şi Grindeanu baricadaţi în clădirea Guvernului României. PSD-ismul este acelaşi - antidemocratic, îndreptat împotriva libertăţilor cetăţeneşti. De obicei, fracţiunile extremiste ocupă Guvernul. La noi, principalul partid de la guvernare ocupă Guvernul. Este absolut ridicol şi contraproductiv României", a mai spus Raluca Turcan.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close