Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan reclamă ”ilegalități în cascadă” la Ministerul Educației

Raluca Turcan reclamă ”ilegalități în cascadă” la Ministerul Educației

Raluca Turcan reclamă ”ilegalități în cascadă” la Ministerul Educației
Sursa foto: Foto: Raluca Turcan
10 Ian 2017   •   09:07

Președintele interimar al PNL Raluca Turcan critică încă o dată decizia Ministerului Educaţiei de a permite numirea directorilor de şcoli fără concurs și spune că PSD face acum numiri pe criterii politice.

”Ilegalități în cascadă la Ministerul pesedizat al Educației! Am avut dreptate când am spus ca PSD a modificat un Ordin de Ministru printr-o fițuică fără nicio valoare juridică. Vineri, toate Inspectoratele Școlare au primit nota nr. 24187 din 6.01.2017 prin care aveau liber la numirea pe funcții a directorilor care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta, așteptând să vină PSD să-i numească în funcție pe criterii politice. Nu au primit și Ordinul de Ministru, din simplu motiv că el nu exista în data de 06.01.2017! Abia aseară, în 9.01.2017, au publicat în Monitorul Oficial nr. 20/09.1.2017 (Partea I) Ordinul de Ministru nr. 3.044 care preia informația din nota de vineri. Am atras atenția că au făcut o ilegalitate. Au știut că fac o ilegalitate. Acum au acoperit o ilegalitate cu o altă ilegalitate. PSD trebuie să răspundă de ce Ministerul Educației a transmis către toate inspectoratele nota nr. 24187 din 6.01.2017, în loc să trimită Ordinul de Ministru? Răspunsul este foarte simplu: vineri, 6 ianuarie 2017, nu a existat un Ordin de Ministru! La trei zile, după ce i-am avertizat de ilegalitate, au publicat un Ordin de Ministru antedatat! Așadar, ministrul PSD a antedatat un act doar pentru a-și ascunde sfidarea la adresa legii în vigoare. Autoritățile statului ar trebui să se autosesizeze, iar vinovații să răspundă penal”, scrie Raluca Turcan.

 

×
Subiecte în articol: Raluca Turcan Ministerul Educației
Parteneri
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani
x close