Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL

Raluca Turcan şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL

Raluca Turcan şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    27 Iun 2012   •   14:04

Deputatul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL, considerând că partidul are nevoie de "mobilizarea tuturor energiilor pentru a se bate cu USL, dar mai ales pentru un mesaj convingător", scrie Mediafax.

Deputatul PDL a precizat că a transmis colegilor de partid un mesaj în care arată că Partidul Democrat Liberal are oameni foarte buni şi există "potenţialul de relansare" a partidului.

"Potenţialul de relansare există, avem oameni foarte buni. Iar 50% dintre cetăţenii care nu au ieşit la vot în locale văd cum PSD distruge credibilitatea României, aşa cum nici duşmanii ţării nu ar îndrăzni să o facă", a arătat Raluca Tucan în mesajul său adresat democrat-liberalilor.

"Putem astfel până la alegerile din toamnă să acţionăm ca o forţă de opoziţie puternică, activă, care dovedeşte românilor că USL este duşmanul statului de drept, că nu are niciun plan economic şi că nu oferă nicio soluţie", a adăugat Raluca Turcan.

Democrat-liberalii se vor reuni pe 30 iunie într-o şedinţă a Convenţiei Naţionale Extraordinare, în care îşi vor alege noul preşedinte al PDL şi noua conducere a partidului, după ce BPN şi preşedintele Emil Boc au demisionat în urma rezultatelor obţinute de PDL în alegerile locale.

Pentru funcţia de preşedinte al PDL există un singur candidat şi anume Vasile Blaga.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close