Antena 3 CNN Politică Reconciliere Geoană-Ponta pentru unitatea PSD? Noul lider, invitat să conducă "un guvern din umbră"

Reconciliere Geoană-Ponta pentru unitatea PSD? Noul lider, invitat să conducă "un guvern din umbră"

Reconciliere Geoană-Ponta pentru unitatea PSD? Noul lider, invitat să conducă "un guvern din umbră"
Sursa foto: Mircea Geoanã, Victor Ponta
01 Mar 2010   •   15:55

Social-democraţii Victor Ponta şi Mircea Geoană au făcut astăzi primul pas spre reconciliere după ziua Congresului. Ponta a propus la Comitetul Executiv Naţional de azi acordarea unui vot de susţinere pentru calitatea de preşedinte al Senatului deţinută de Geoană şi a numit câţiva din oamenii acestuia în posturi de secretari executivi. La rândul său, Mircea Geoană a propus ca Ponta să conducă ?guvernul din umbră? care va fi constituit la nivelul PSD din departamentele Consiliului Naţional, structură menită să monitorizeze activitatea actualilor guvernanţi. Ponta a refuzat însă să dea curs ideii lui Geoană, motivând că ar exista în partid câţtiva oameni mult mai bine pregătiţi decât ele pentru o astfel de postură.

Tentativa de împăcare dintre cei doi rivali este însă mai mult de imagine, fiind una din strategiile de prevenire şi stopare a hemoragiei de parlamentari care a survenit după Congresul din 20 februarie pentru a se da impresia de unitate şi de strângerea a rândurilor în faţa noului pericol, susţin surse social-democrate.

De altfel, la prima sa participare la o şedinţă de conducere, preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu a tunat şi fulgerat la adresa migratorilor politici. Tirul lui l-a atins şi pe noul preşedinte de partid, căruia i-a imputat că s-ar cam căciulit în faţa ?dezertorului? Marian Sârbu, invitându-l la discuţii deşi fostul ministru al Muncii recunoscuse că a avut discuţii de ceva vreme cu independenţii lui Gabriel Oprea. Iliescu a cerut colegilor să nu se mai agaţe de parlamentarii care doresc să plece din partid, el explicând că PSD nu poate deveni mai puternic pe viitor cu astfel de oameni ale căror convingeri oscilează în funcţie de cine se află la putere la un moment dat.
Reintrat energic în rolul de patriarh şi îndrumător al partidului, Iliescu şi-a dat blagoslovirea şi pentru îngroparea securii războiului între Ponta şi Geoană.

Pentru a da un semnal de unitate în partid, Ponta a propus reconfirmarea fostului său contracandidat ca preşedinte al Senatului şi are de gând să susţină câţiva din colaboratorii predecesorului său pentru unele funcţii de secretar executiv sau de şefi de departamente la viitorul Consiliu naţional din 11 martie, susţin sursele citate.

Deja, deputatul Andrei Dolineaschi, unul din cei care s-au ocupat de partea de comunicare şi organizare a Congresului din 20 februarie a fost desemnat astăzi la Comitetul Executiv Naţional ca secretar executiv.

De altfel, acesta nu este singurul om al lui Geoană cu care Ponta se vede nevoit să colaboreze în BPN-ul partidului. Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Constantin Niţă, Ioan Toma, Dan Nica şi Ion Prioteasa sunt doar câţiva din social-democraţii care au susţinut candidatura lui Geoană la Congres şi au fost aleşi vicepreşedinţi.

Geoană a recunoscut, după şedinţa CexN că problema creării unui guvern alternativ la actualul Executiv PDL a fost subiect de discuţie azi la CexN. În opinia sa, crearea unei asemenea structuri este un lucru obligatoriu, iar Victor Ponta trebuie să fie "un vârf de lance" în campania din 2012.

Geoană a afirmat că a propus ca partidul "să reintre sau să intre cât mai repede cu putinţă în logica de partid de opoziţie, care vrea să revină la putere".

"De aceea, ideea unui guvern alternativ la actualul guvern PDL e un lucru obligatoriu din punctul meu de vedere, iar preşedintelui partidului, pe care sunt dispus să îl sprijin şi să îi ofer întreaga mea experienţă, inclusiv în redactarea de programe de guvernare sau în sprijinire de campanii electorale, îi revine un rol important pentru a fi un vârf de lance în campania din 2012, care se apropie", a explicat senatorul PSD.

El a avertizat că, potrivit unor scenarii, ar putea să fie organizate alegeri anticipate în 2010, iar potrivit altora ar putea fi schimbări spectaculoase de ecuaţie politică în România.

"De aceea partidul nostru trebuie să aibă un guvern alternativ, care sunt convins că va fi dat publicităţii cât mai repede cu putinţă", a conchis preşedintele Senatului.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Alertă majoră. România ar putea rămâne cu doar 8 milioane de locuitori
x close