Antena 3 CNN Politică Regionalizarea agită apele în USL. Liberalii se tem că vor avea mai puţini şefi de regiuni

Regionalizarea agită apele în USL. Liberalii se tem că vor avea mai puţini şefi de regiuni

Regionalizarea agită apele în USL. Liberalii se tem că vor avea mai puţini şefi de regiuni
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    14 Iun 2013   •   10:15

Regionalizarea agită, din nou, apele în USL. Liberalii se tem că vor avea mult mai puţini şefi de regiuni dacă aceştia vor fi aleşi de consilierii judeţeni, în mare parte social-democraţi.

Aşa că PNL cere acum alegeri cumulate cu  europarlamentarele sau amânarea procesului pentru doi ani.

Vicepremierul Liviu Dragnea doreşte ca, până la finalul anului, regiunile să fie înfiinţate, iar structurile de conducere gata. Viitorii şefi de regiuni ar urma să fie aleşi pentru următorii doi ani de consilierii judeţeni.

Numai că balanţa de putere în consiliile judeţene este net în favoarea PSD, aşa că aproape toţi şefii numiţi peste regiuni ar fi social-democraţi. Acest lucru îi nemulţumeşte pe partenerii de guvernare.

„A porni cu regiunile pe o asemnea variantă, nu este cazul cel mai fericit. Cred că regionalizarea şi alegerea Consiliului Regional şi al conducerii unei regiuni trebuie să înceapă printr-un vot popular”, a declarat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

„Dacă se doreşte un demers din acesta foarte foarte rapid, el trebuie pregătit cu atenţie şi de ce nu, hai să facem alegeri pentru Consiliile Regionale în 2014. Se pot face odată cu prezidenţialele, se pot face odată cu alegerile pentru Parlamentul European”, a mai precizat Frunzăverde.

„Viitorul, nu ştiu cum se va numi el, guvernator, preşedinte, cum se va numi el, trebuie ales prin vot direct şi nu indirect prin intermediul aleşilor locali”, consideră Horia Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, în timp ce şeful Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, vrea şi el răgaz pentru regionalizare.

„Transferul de competenţe de la nivel central la nivel regional şi judeţean, aşa cum se doreşte şi cum e firesc să se facă într-adevăr, e unul cu mari riscuri. Motiv pentru care eu i-am spus lui Dragnea la întâlnirea pe care am avut-o cu preşedinţii la Tulcea că acest proces de tranfer de competenţe trebuie să se facă în timp, pe măsură ce autorităţile publice locale dovedesc că sunt capabile să preia aceste sarcini. Pentru că altfel ar fi un haos în ţară. Sunt oameni care vor decât să aibă puterea pentru că vor să-şi arate muşchii, nu pentru că sunt în stare să facă proiecte”, crede Petrache.

România va fi împărţită în opt sau nouă regiuni. Guvernul şi-ar putea angaja răspunderea în Parlament pe proiectul regionalizării în sesiunea din toamnă.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close