x close

Remuneraţie mare, ?după buget?: Salariul de funcţionar parlamentar bate indemnizaţia lui Băsescu

09 Ian 2009   •   16:52
Remuneraţie mare, ?după buget?: Salariul de funcţionar parlamentar bate indemnizaţia lui Băsescu

O serie de funcționari publici ai celor două camere ale Parlamentului câștigă mai bine decât președinții celor două instituții legisltive sau decât șeful statului. Salariile lor de bugetari i-ar face să pălească de invidie pe mulți dintre parlamentari, indemnizația acestora reprezentând doar jumătate din cea a unui șef de departament legislativ sau economic.
O analiză a declarațiilor de avere ale salariaților bugetari ai celor două Camere arată că se merită uneori să lucrezi la stat. Unii șefi de departament ajung la aproape 100.000 de lei anul din salarii, în timp ce șefii de direcții, de birouri parlamentare sau chiar unii consilieri parlamentari primesc o remunerație de aproape 60.000 ron pe an, puțin mai mult decât indemnizația obișnuită a unui parlamentar. În paralel, șeful statului, Traian Băsescu are din octombrie 2008, un salariu lunar brut de 9.550 lei, fapt care face din funcția prezidențială una mai puțin bănoasă decât cea de șef de departament parlamentar.
Potrivit declarațiilor de avere postate pe site-ul Senatului, șefa Departamentului legislativ, Călinoiu Constanța a câștigat 96.494 lei în anul fiscal 2007. Funcționara are 3 case, câteva terenuri intravilane în București și Constanța, conduce WV Passat din 2002, deține 17.600 euro în bănci și a mai desfășurat diferite activități didactice pentru care a primit 47.062 lei. Comparativ, fostul și, respectiv, actualul președinte al Senatului, Ilie Sârbu și Mircea Geoană au primit fiecare o indemnizație de 53.433 lei.
Secretarul general al acestei instituții, Dan Vasiliu a fost remunerat pentru activitatea sa cu 72.162 lei. Este proprietarul unei case și a unui teren intravilan în Iași, și a mai câștigat 360.000 ron din vânzarea unor acțiuni deținute la SC Ceramica S.A.
Șeful consilierilor președintelui Senatului, Sorin Panaitescu pare a avea o activitate mai importantă decât cea a superiorului său. Conform declarației sale de avere, Panaitescu are un salariu anual de 72.574 lei, în timp ce Ioan Muntean, consilier parlamentar la Cabinetul Secretariatului General al Sentului are o indemnizație anuală de 61.500 lei.
La Camera Deputaților, tonul salariilor grase îl dă șefa Departamentului Economic, Gina Bâra, cu un salariu anual declarat de 99.228 lei. Este urmată îndeaproape de Oprea Alexandra, director în cadrul aceluiași departament, care a primit pentru serviciile sale 81.000 lei. În aceeași perioadă de timp, președintele Camerei, Bogdan Olteanu a fost remunerat cu 73.902 lei.
Exemplele salariilor grele de la Cameră pot continua: secretarul genral al acestei instituții Gheorghe Barbu a acumulat cu tot cu diurne 66.982 lei în anul fiscal 2007. Secretarii săi adjuncți, Mihai Ungheanu și Sfăcăreanu Nicolae au primit chiar mai mult decât șeful lor: 83.991, respectiv 73.794 lei, la acesta din urmă adaugându-se și o pensie militară de 25.722 lei. Un simplu consilier de-al lui Ungheanu, precum Mihaela Nistorescu, este remunerat cu 54.724 lei anual, în timp ce un expert parlamentar poate câștiga și peste 40.000 lei pe an.
Și alți șefi de departamente se pot uita de sus la indemnizațiile parlamentare. Și au și motive. Tobă Georgică și Cristian Ionescu conduc departamentele secretariatului tehnic și respectiv, cel legislativ. Prestațiile lor profesionale sunt generos răsplătite. Tobă câștigă peste 76.000 lei anual, la fel și Ionescu, care mai desfășoară și activități de ordin didactic care i-au adus alți 92.000 lei.
Antena3.ro

Citeşte mai multe despre:

salarii indemnizatie parlamentari
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati