Antena 3 CNN Politică Reorganizarea administrativă, negociată în continuare de PDL şi UDMR

Reorganizarea administrativă, negociată în continuare de PDL şi UDMR

Reorganizarea administrativă, negociată în continuare de PDL şi UDMR
Sursa foto: Foto: Intact Images
22 Iun 2011   •   08:57

Reorganizarea teritorială a României dezbină coaliţia de guvernare care nu reuseste sa ajunga la o intelegere. Abia săptămâna viitoare va fi stabilită formula finală. La consultările de la Palatul Cotroceni, UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu au formulat un punct de vedere care să-i convină lui Traian Băsescu.

Reorganizarea administrativă este susţinută de toţi cei de la putere, însă modul cum se va face aceasta este încă subiect de negociere. Varianta propusă de guvern şi susţinută de şeful statului vizează realizarea a 8 regiuni. Liderii Opoziţiei nu susţin această variantă, însă preşedintele României a declarat că reorganizarea administrativă va fi realizată.

În spatele uşilor închise de la Cotroceni, membrii coaliţiei au încercat să se pună de acord în ceea ce priveşte proiectul de reorganizare propus de Traian Băsescu.

Reprezentanţii UDMR susţin că reorganizarea trebuie să ia în calcul interesele minorităţilor. Pentru a se căuta soluţii la propunerea PDL de reorganizare administrativ - teritorială, conducerea UDMR se va întâlni vineri cu şefii de organizaţii teritoarele ale UDMR, iar sâmbătă vor discuta la Consiliul Reprezentanţilor Uniunii, de la Târgu Mureş.

 

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close