Antena 3 CNN Politică Replica UDMR la trădarea PDL pe legea educaţiei: Frunda tergiversează dezbaterea legii ANI în comisii

Replica UDMR la trădarea PDL pe legea educaţiei: Frunda tergiversează dezbaterea legii ANI în comisii

Replica UDMR la trădarea PDL pe legea educaţiei: Frunda tergiversează dezbaterea legii ANI în comisii
Sursa foto: Gyorgy Frunda
05 Mai 2010   •   17:08

Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat au preferat miercuri să amâne, cu concursul reprezentanţilor UDMR, dezbaterea noii Legi ANI până la momentul în care decizia CCR privind neconstituţionalitatea Legii 144 va fi publicată în Monitorul Oficial. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a taxat decizia senatorilor, apreciind că această tergiversare riscă să dea un semnal extrem de prost opiniei publice cu privire la dorinţa autorităţilor abilitate de a clarifica reglementările legislative privitoare la asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiilor publice. Aportul reprezentanţilor Uniunii la această tergiversare poate fi interpretat ca o replică la afrontul comis de un deputat PDL în comisia de învăţământ a Camerei, acolo unde acesta a votat în favoarea unui amendament al Opoziţiei prin care se limitează ţinerea de cursuri de Istorie şi Geografie în limba maternă a minorităţilor naţionale doar la nivelul ciclului primar, nu şi la gimnaziu şi liceu aşa cum era prevăzut în forma legii educaţiei venită de la Guvern.

Propusă de senatorul PSD Dan Şova, ideea de amânare a găsit un partener în preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, în favoarea ei votând 8 senatori, iar pentru respingerea acestei propuneri doar 7. Frunda a votat împotriva direcţiei politice stabilită de coaliţie, în ciuda faptului că plenul Senatului a decis, în cadrul şedinţei de miercuri dimineaţă, adoptarea procedurii de urgenţă pentru noua Lege ANI.

Şova a invocat faptul că proiectul de lege de modificare a Legii ANI, în forma care a fost adoptat de Cameră, "nu va sta în picioare" dacă va fi ridicată o eventuală excepţie de neconstituţionalitate.

Ideea senatorului PSD a beneficiat şi de asentimentul preşedintelui Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, spre exasperarea reprezentanţilor PDL care i-au reproşat faptul că nu ţine cont de înţelegerile încheiate de cele două formaţiuni la nivel de coaliţie guvernamentală şi că uită că se află încă la guvernare.

Frunda a replicat însă că, prin adoptarea acestui proiect, alături de alte trei legi care reglementează acelaşi domeniu, s-ar produce "o ceaţă legislativă", în care fiecare ar putea să interpreteze legea aşa cum doreşte, iar instanţele judecătoreşti ar lua decizii contradictorii şi s-ar crea o practică neunitară. De aceea, este necesară consultarea deciziei instanţei constituţionale, validă numai din momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, a mai susţinut udemeristul.

"Camera Deputaţilor a adoptat legea încălcând Constituţia", a mai spus senatorul Uniunii criticând votul dat deja pe această lege de colegii din acest for legislativ, apreciind că ar deschide calea atacării cu succes a noii legi pe motive de neconstituţionalitate.

Nici argumentele senatorului PDL Iulian Urban referitoare la responsabilitatea partidelor aflate la guvernare de a-şi asuma propunerile Executivului, nici remarca democrat-liberalului Mircea Andrei care a avertizat că un astfel de vot este de natură să subordoneze cele două comisii parlamentare Curţii Constituţionale nu l-au înduplecat pe senatorul Uniunii, cunoscut de altfel ca un adversar deschis al funcţionării ANI.

În timp ce Urban îi reamintea lui Frunda că se află la guvernare, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, aflat la lucrările comisiei, atrăgea atenţia că deşi decizia Curţii Constituţională nu a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta a fost publicată pe site-ul Curţii şi a fost confirmată de comunicatul instanţei constituţionale.

El i-a avertizat pe senatori că în data de 17 mai se pregăteşte o misiune de evaluare a capitolele 3 şi 4 din raportul de ţară şi că decizia de amânare a dezbaterilor asupra acestui proiect de lege contravine votului dat în plenul Senatului, prin care s-a hotărât procedură de urgenţă pentru acest proiect de lege.

"Nu mai este nicio noutate pentru nimeni că în această problematică a integrităţii în exercitarea funcţiei publice există o permanentă confruntare între cei care doresc un cadru normativ cât mai transparent, cât mai sever şi cei care sunt înclinaţi mai degrabă să protejeze aspecte care ţin de viaţa privată, chiar şi în privinţa persoanelor care exercită funcţii şi demnităţi publice", a spus el.

Ministrul a admis că decizia comisiei nu comportă un risc imediat pentru România prin viitorul raport de ţară, deşi ar fi fost salutar să se dea un semnal de reformă.

"Nu este un risc imediat şi direct de agravare a poziţiei noastre în cadrul raportului de ţară, însă ar fi fost preferabil să dăm un semnal de reformă şi nu de încetinire a reformelor. Ar fi fost preferabil ca până în vizita experţilor Comisiei europene să avem acest proiect de act normativ adoptat", a subliniat Cătălin Predoiu.

El a subliniat că Guvernul a transmis Parlamentului un proiect de lege privind modificarea cadrului normativ al Agenţiei Naţionale de Integritate care respectă atât criticile Curţii Constituţionale, cât şi criteriile formulate în Decizia Comisiei Europene de instituire a mecanismului de cooperare şi verificare.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: comisii dezbatere lege ANI amanare raport
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close