Mai mulți reprezentanți de vârf ai PSD au reacționat la declarațiile premierului Ilie Bolojan, referitoare la pachetul 2 de măsuri de austeritate, prezentat vineri.
Senatorul Mihai Fifor a postat pe Facebook un text în care denunță reducerea fondurilor pentru programul "Anghel Saligny".
Fifor susține că "România nu se construiește doar cu PNRR sau din birourile de la București".
"Premierul anunță în pachetul al doilea reducerea fondurilor pentru 'Anghel Saligny'. Un program vital pentru comunitățile locale este blocat de la guvern, în numele eternei cruciade împotriva deficitului bugetar (...)
Guvernul a decis ca doar proiectele aflate într-un stadiu avansat de implementare să mai primească finanțare. Restul – adică mii de investiții esențiale pentru localitățile mici și mijlocii – vor fi amânate pe termen nedeterminat.
Nu se mai pot asigura bani pentru toate investițiile, spune Guvernul. Așa arată, în realitate, 'reforma' din administrație.
"Anghel Saligny" nu e doar un program. Este coloana vertebrală a dezvoltării locale. Înseamnă apă, canalizare, drumuri, alimentare cu gaz, școli, grădinițe. Înseamnă o economie în mișcare, locuri de muncă, firme care lucrează, salarii plătite.
România nu înseamnă doar urbanul mare.
România reală înseamnă sate și comune care încă se luptă cu drumuri neasfaltate, cu lipsa rețelelor de apă, canalizare și gaz.
România reală înseamnă comunități îmbătrânite, depopulate, care au nevoie de o ultimă șansă la dezvoltare. O șansă care acum e pusă în pericol.
Mihai Fifor: România nu se construiește doar cu PNRR sau din birourile de la București
România nu se construiește doar cu PNRR sau din birourile de la București. Se construiește de jos în sus – prin muncă, seriozitate și administrații locale implicate.
Nu poți construi nimic durabil doar cu tăieri și taxe mai mari. Fără investiții, fără lucrări, fără încredere – România se blochează. Ați mai testat asta în 2010!!!
Opriți-vă! Regândiți! Ascultați România reală!
Nu o abandonați din nou. Lăsați-o să trăiască. Lăsați-o să se dezvolte", a scris Fifor pe Facebook.
‼️ Premierul anunță în pachetul al doilea reducerea fondurilor pentru „Anghel Saligny”. Un program vital pentru...
Publicată de Fifor Mihai pe Sâmbătă, 19 iulie 2025
Într-o manieră similară a reacționat, la rândul său, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Într-o scrisă postare cu majuscule, Rădulescu a avertizat:
"Nu vă atingeți de proiectele în derulare. Nu se iau măsuri fără să vorbiți cu noi, talpa țării. Altfel, coaliția să plece! PSD nu e preșul coaliției."