Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, se află luni la Viena, unde promovează candidatura României pentru un loc în Consiliul Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Votul urmează să aibă loc joi.
În cadrul vizitei, Ţoiu a avut o întrevedere cu directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi. Cei doi au discutat despre retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei de la Cernavodă şi despre proiectele privind construcţia Unităţilor 3 şi 4.
„În această calitate, România își propune să continue promovarea utilizării energiei atomice în scopuri pașnice, sigure și responsabile, să contribuie la consolidarea regimului global de neproliferare și securitate nucleară și să susțină proiectele cu utilizare medicală.
Aceste obiective au fost exprimate de ministrul afacerilor externe și în discursul din sesiunea plenară a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA)”, au transmis reprezentanții ministerului, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit MAE, pe agenda discuţiilor cu oficialul AIEA s-au aflat şi subiecte de securitate regională.
Oana Țoiu și-a exprimat îngrijorarea profundă în legătură cu situația de la centrala nucleară Zaporojie, aflată sub controlul Federației Ruse, subliniind că siguranța instalațiilor nucleare din Ucraina este vitală pentru Europa.
De asemenea, a fost abordat și dosarul privind programul nuclear iranian.
„Agenda ministrei include mâine, în marja conferinței, o întâlnire a reprezentanților guvernului României din delegația AIEA cu Chris Wright, secretarul Energiei al SUA și un eveniment de dialog deschis alături de comunitatea de români din Viena”, se mai precizează în comunicat.
Votul final va avea loc joi, 18 septembrie, după un an și jumătate de la inițierea procesului de candidaturi.