Antena 3 CNN Politică România îndeplineşte criteriile tehnice pentru a adera la Schengen, dar unele ţări sunt sceptice

România îndeplineşte criteriile tehnice pentru a adera la Schengen, dar unele ţări sunt sceptice

România îndeplineşte criteriile tehnice pentru a adera la Schengen, dar unele ţări sunt sceptice
Sursa foto: ec.europa.eu
10 Feb 2011   •   11:32

Eurocomisarul pentru justiţie şi afaceri interne Cecilia Malmström a declarat că România îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru a adera la spaţiul de liberă circulaţie, dar că unele state membre nu au încredere în privinţa securizării graniţei comune.

"Sunt unele state membre care au decis să nu permită aderarea României în acest moment. Aici e o problemă de încredere legată de securizarea graniţei comune, iar această problemă trebuie rezolvată. Vom încerca să lucrăm împreună cu statele membre şi cu România pentru a identifica o soluţie", a spus Cecilia Malmstrom.

Ea a mai menţionat că pentru ca România să intre în spaţiul Schengen este necesară o decizie unanimă în Consiliul European, care în prezent nu există. Pentru asta, ea încurajează statele membre să spună concret ce se aşteaptă de la România, să prezinte elemente concrete şi măsurabile.

 


Comisarul european s-a mai interesat şi de modul de abordare al autorităţilor române în legătură cu infracţiuni precum traficul de droguri, terorismul sau traficul de persoane, probleme care reprezintă o provocare la nivel european, dar şi în România.

Traian Igaş a dorit să precizeze că rapoartele de evaluare şi în special ultimul dintre cele şapte arată că "România şi-a îndeplinit aquis-ul Schengen în a securiza frontierele". Conform ministrului, acest lucru a fost apreciat şi de eurocomisarul Malmström.

Oficialul european se va întâlni şi cu Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, cu Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, precum şi cu reprezentanţi ai comisiilor parlamentare de resort.

La sfârşitul vizitei, comisarul european pentru Afaceri Interne va susţine o conferinţă de presă, începând cu orele 15.30

×
Subiecte în articol: Traian Igas Emil Boc Schengen
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close