Antena 3 CNN Politică Roşca Stănescu, deranjat de scrisoarea lui Zgonea către Băsescu: Trebuia să mă întrebe

Roşca Stănescu, deranjat de scrisoarea lui Zgonea către Băsescu: Trebuia să mă întrebe

Roşca Stănescu, deranjat de scrisoarea lui Zgonea către Băsescu: Trebuia să mă întrebe
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    13 Mai 2013   •   21:31

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu s-a arătat deranjat de faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, nu l-a întrebat înainte de a spune că-i va trimite o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu.

 
"E evident că nu putem fi de acord cu acest triunghi al Puterii, cu atât mai mult cu cât se referă şi la Parlamentil unicameral, iar noi, USL, nu dorim Parlament unicameral, că ar fi prostie (...). Domnul Zgonea trebuie să mă întrebe în prealabil (Valeriu Zgonea - n.r.), că vorbeşte în numele Parlamentului", a spus senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu , luni, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
 
Declaraţia lui SRS vine după ce Valeriu Zgonea a spus astăzi că-i va trimite o scrisoare lui Băsescu.
 
"Astăzi (n.r.- luni) voi trimite o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu. Este un punct de vedere în care ne manifestăm disponibilitatea, în acest triunghi de putere, Guvern - Parlament - Preşedinţie, pentru a îndeplini toate angajamentele pe care le avem şi care au fost făcute după 9 decembrie în faţa cetăţenilor şi bineînţeles, ca stat european, în faţa instituţiilor europene. (...)Cele trei instituţii lucrează şi comunică între ele", a spus şeful Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea.

Citeşte şi Cum vrea PNL să taie din "salariile nesimţite" de la stat


 

×
Subiecte în articol: scrisoare
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close