Antena 3 CNN Politică Rotaţia politică a cadrelor, literă de lege: Directorii contractuali vor prelua şefiile serviciilor deconcentrate

Rotaţia politică a cadrelor, literă de lege: Directorii contractuali vor prelua şefiile serviciilor deconcentrate

Rotaţia politică a cadrelor, literă de lege: Directorii contractuali vor prelua şefiile serviciilor deconcentrate
Sursa foto: Guvern
16 Apr 2009   •   17:14

Directorii şi adjuncţii lor din instituţiile deconcentrate vor fi angajaţi de acum înainte numai în baza unui contract de management pe maximum 4 ani, conform ordonanţei de guvern adoptate miercuri de Cabinetul Boc. În fapt, măsura reprezintă o uşurare a procesului de repolitizare a acestor instituţii pentru "binele aplicării programului guvernamental" al celor aflaţi la putere la un moment dat. Potrivit noului act normativ, posturile de conducători ai acestor servicii deconcentrate sunt echivalate celor de secretar de stat, iar funcţiile de director coordonator vor fi acordate în baza unui contract de management pe maximum 4 ani. Preşedintele PSD, Mircea Geoană consideră că adoptarea ordonanţei va permite o aplicare mai uşoară a programului guvernamental al cabinetului Boc şi că va contribui la deblocarea negocierilor dintre filialele PSD şi PDL care nu s-au înţeles până în prezent pe tema împărţirii acestor funcţii, cazul judeţului Dolj.
Directorii cu contract iau locul funcţionarilor publici
Pentru a uşura eventuala schimbare a acestora în cazul rotaţiei puterii politice, guvernanţii au decis ca pentru aceste funcţii să fie acordate prin încheierea unui contract de management, pentru maximum patru ani, cu indicatori de performanţă. Contractul de management va fi asimilat contractului individual de muncă şi va putea fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în document.
Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul inspectorilor şcolari generali, cei adjuncţi şi directorul Casei Corpului Didactic .
"O altă modificare este aceea că funcţiile publice, inclusiv posturile cu regim contractual, din organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi serviciile deconcentrate, care conferă calitatea de ordonator de credite, şi adjuncţi ai acestora vor fi desfiinţate la 30 de zile după intrarea în vigoare a ordonanţei, exceptate fiind doar posturile cu statut special şi cele de prefect şi subprefect. Posturile de conducători ai organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale vor fi stabilite ca funcţii de demnitate publică, asimilate celor de secretar de stat, iar adjuncţii lor vor fi asimilaţi cu subsecretarii de stat", au afirmat surse social-democrate, citate de Mediafax.
Evaluarea candidaţilor şi a proiectelor de management a candidaţilor şi a proiectelor prezentate de aceştia va fi făcută de comisii constituite la nivelul ordonatorului principal de credite, formate din specialişti în domeniu, comisii din care vor face parte obligatoriu şi reprezentanţii prefecturii din judeţul respectiv.
Geoană: Reprezentanţii Guvernului la nivelul instituţiilor pleacă odată cu schimbarea Puterii
Liderul social-democrat, Mircea Geoană consideră că noua ordonanaţă va contribui la aplicarea mai uşoară a programului guvernamental prin schimbarea conducerilor din fruntea instituţiilor publice.
"Ieri (miercuri ? n. r.), s-a aprobat în Guvern o ordonanţă de urgenţă care va permite aplicarea politicii guvernamentale şi la nivelul deconcentratelor, la nivel teritorial. Aceasta va permite aplicarea programului de guvernare. Aşa cum Guvernul se schimbă odată cu schimbarea guvernării, şi cei care sunt reprezentanţii Guvernului la nivelul instituţiilor pleacă. Până la urmă, e o minciună asta că unii sunt funcţionari publici, când noi ştim foarte bine că erau liberali, pedişti sau pesedişti. Aici, la Dolj, sper să ajute la deblocarea relaţiilor dintre PSD şi PDL", a declarat Mircea Geoană, aflat la Craiova.
Referindu-se la relaţiile dintre PSD şi PDL din Dolj, preşedintele social-democrat a reiterat faptul că formarea majorităţilor la nivel local a fost lăsată exclusiv la îndemâna organizaţiilor judeţene.
"Poziţia noastră este aceeaşi, în sensul că nu este o precondiţie obligatorie şi acceptabilă în reconfigurarea majorităţilor judeţene pentru a se putea proceda la repartizarea serviciilor deconcentrate. Încurajez liderii PDL la nivel local să intre în logica protocolului", a declarat Geoană.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: guvern ordonanta directori contract
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close