Antena 3 Politică Rovana Plumb: Klaus Iohannis va tăia pensiile dacă ajunge preşedinte

Rovana Plumb: Klaus Iohannis va tăia pensiile dacă ajunge preşedinte

de S.T.    |    13 Oct 2014   •   15:10
Rovana Plumb: Klaus Iohannis va tăia pensiile dacă ajunge preşedinte

Ministrul Muncii, vicepreședintele PSD Rovana Plumb, susține că în cazul în care candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, va ajunge președinte, va tăia pensiile, deoarece "nu se pronunță împotriva austerității".

"Sunt foarte îngrijorată de intențiile domului Iohannis privind situația pensionarilor sau chiar a salariaților. Eu nu am uitat de faptul că, în 2010, partenerii domnului Iohannis de astăzi tăiau salarii și pensii și traumatizau milioane de oameni cu deciziile lor. A fost nevoie de ani de zile de reparații pentru a încerca sa îndreptăm din răul făcut. Acum văd, din nou, aceleași intenții la cei din PDL și la domnul Iohannis — pentru că doar astfel pot să susțină programul prezidențial pe care l-au propus. (...) Românii trebuie să știe însă că răul se poate întoarce, sub alte chipuri. Cine a tăiat o dată pensiile, le va tăia din nou! De aceea, trebuie făcută o schimbare până la capăt, pentru a nu permite niciodată ca acest lucru să se întâmple. Ca social-democrată, eu îi asigur pe pensionari că noi le vom fi și în continuare alături. Și le cer să fie foarte atenți în continuare, pentru că în spatele unor programe și promisiuni, se ascunde o mare, imensă, amenințare — aceea ca PDL și Klaus Iohannis să taie, din nou, pensiile românilor!", afirmă Plumb potrivit unui comunicat de presă transmis luni Agerpres.

Ea consideră că dacă programul lui Klaus s-ar aplica din 2015, "ar fi nevoie de peste șase miliarde de euro suplimentari, bani care nu pot veni decât din noi datorii și din tăieri de pensii și salarii".

"Atâta timp cât Klaus Iohannis nu se pronunță clar împotriva austerității este legitim să credem că îmbrățișează această filosofie de guvernare, dusă la extrem de aliații săi din PDL. Să nu uităm că toate vocile importante din PPE, începând cu domnul Daul, continuând cu prietenii săi din PDL și, mai nou, PNL, susțin tăieri de salarii și pensii ca soluție de guvernare! Austeritatea este programul pe care îl propun ei în continuare, iar riscul este imens pentru milioane de pensionari", apreciază Plumb.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close