Antena 3 CNN Politică Rugăciune electorală: "Tatăl Nostru care eşti în PD-L, Sfinţească-se candidatura ta"

Rugăciune electorală: "Tatăl Nostru care eşti în PD-L, Sfinţească-se candidatura ta"

Rugăciune electorală: "Tatăl Nostru care eşti în PD-L, Sfinţească-se candidatura ta"
18 Noi 2008   •   17:19

Un candidat PD-L şi-a folosit proprii copii în campania electorală pentru parlamentare. Fiicele candidatului PDL la Camera Deputatilor în colegiul 1 din Târgu Mureş, actorul Nicu Mihoc, au făcut apel la divinitate într-o manieră mai puţin obişnuită.
Ele au adaptat textul rugăciunii ?Tatăl Nostru?, forma acestei inedite metode de promovare electorală fiind publicată în ziarul de campanie al părintelui lor.
"Tatăl nostru care eşti în PD-L / Sfinţească-se candidatura ta / Vie deputăţia ta / Facă-se voia noastră / Precum în politicianism să nu fie / Şi să nu faci pe pământ / Pâinea noastră cea de toate zilele / Dă-ne-o nouă astăzi / Căci îi vom ierta şi noi păcatele tale / Precum ne vei răsplăti şi tu pe noi..." este textul semnat de Silvana şi Mădălina Mihoc.
Potrivit lui Nicu Mihoc, idea a aparţinut fiicei sale mai mari, de 18 ani, care va vota pentru prima dată. ?Le-am zis să scrie un material despre mine... şi Mădălina a zis ce să scriu, că eşti cel mai bun tată. Şi a găsit ceva care să ne distreze. Ambele fete sunt credincioase", a declarat Mihoc.
Candidatul a mers mai departe cu trăznăile, anunţându-şi în aceeaşi revistă electorală intenţia de a-şi face un avion pentru a zbura să-l vadă pe Dumnezeu. În acelaşi ziar electoral, actorul se bucură de aprecierea colegilor săi de breaslă Marcel Iureş şi regizorul Nae Caranfil, care îl consideră "o specie rară".
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: campanie electorala rugaciune
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close